Alte două petroliere sunt în flăcări în strâmtoarea Ormuz, după ce au lovit mine în timp ce foloseau „rute neautorizate” de Teheran, a anunţat, duminică, agenţia oficială de ştiri iraniană IRNA.
Aceeaşi agenţie a raportat „sunete asemănătoare cu explozii” sâmbătă noaptea pe insula Qeshm, recent lovită de Statele Unite, precum şi în Sirik, Jask şi Bandar Abbas, în sudul ţării, fără a se pronunţa cu privile la cauzele acestor detonări.
Potrivit IRNA, „două petroliere care au încălcat reglementările - unul în partea de est a strâmtorii Ormuz şi celalt chiar în strâmtoare - au luat foc şi sunt în prezent complet cuprinse de flăcări după ce au lovit mine navale în timp ce încercau să tranziteze prin canale neautorizate”. Agenţia, care nu a specificat numele sau naţionalitatea navelor, a declarat că ambele petroliere şi-au dezactivat sistemele de navigaţie şi poziţionare.
Teheranul a făcut numeroase anunţuri similare în ultimele săptămâni, în timp ce Washingtonul susţine că a eliminat în mare parte minele de pe această cale navigabilă crucială.
Iranul revendică controlul asupra strâmtorii Ormuz, prin care au tranzitat o cincime din hidrocarburile mondiale înainte de războiul declanşat la sfârşitul lunii februarie de atacurile israeliene şi americane împotriva Teheranului. De asemenea, vizează în mod regulat navele care se aventurează în strâmtoare fără autorizaţia sa, navigând de-a lungul coastei Omanului.
Washingtonul impune, la rândul său, o blocadă a porturilor iraniene şi escortează petrolierele de-a lungul acestei rute, în timp ce negocierile dintre cele două ţări sunt într-un impas.



























