Un grup de cetăţeni români sunt blocaţi pe un feribot pe ruta Skiathos-Volos, în Grecia, după ce, din cauza vremii nefavorabile, autorităţile au amânat debarcarea, arată Ministerul Afacerilor Externe (MAE) într-un răspuns transmis la solicitarea News.ro. Alţi români sunt blocaţi în hoteluri din această ţară aflate în zone afectate de inundaţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

GRECIA 

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, miercuri, la solicitarea News.ro, că, în urma evenimentelor meteorologice extreme care afectează Grecia, Consulatul General al României la Salonic a fost notificat pe telefonul de urgenţă cu privire la situaţia unui grup de cetăţeni români blocaţi pe un feribot pe ruta Skiathos-Volos.

”În acest context, reprezentanţii oficiului consular au efectuat demersuri pe lângă autorităţile locale pentru informaţii suplimentare cu privire la situaţia persoanelor afectate. Potrivit datelor obţinute de către oficiul consular român de la autorităţile locale, din cauza fenomenelor meteorologice care afectează insula Volos, autorităţile elene implicate în gestionarea acestei situaţii au decis amânarea debarcării persoanelor aflate pe feribot până la îmbunătăţirea condiţiilor meteorologice în zona de debarcare”, a precizat MAE.

De asemenea, MAE informează că Ambasada României la Atena este în contact cu mai mulţi cetăţeni români blocaţi în unităţi hoteliere de pe teritoriul Greciei din cauza inundaţiilor ce afectează zonele în care se află în aceste unităţile hoteliere. În dialogul cu cetăţenii români, reprezentanţii ambasadei au reiterat necesitatea ca aceştia să urmărească şi să respecte anunţurile şi recomandările autorităţilor locale. 

MAE menţionează că reprezentanţii Ambasadelor României la Atena şi Consulatului General al României la Salonic urmăresc situaţia în continuare şi se află în contact permanent cu cetăţeni români aflaţi într-o situaţie deosebită şi cu autorităţile locale competente, şi acordă asistenţă consulară, conform competenţelor.  

BULGARIA

Totodată, MAE informează că la nivelul Ambasadei României la Sofia nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară în legătură cu inundaţiile care afectează Republica Bulgaria.

MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +30 210 6728875; +30 210 6728879, Consulatului General al României la Salonic: +30 2310 340088 şi Ambasadei României la Sofia : +359 2 9733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numerele de telefon de urgenţă ale misiunilor diplomatice: Ambasada României la Atena : +30 6978996222, Consulatul General al României la Salonic : +30 6906 479076 şi Ambasada României la Sofia : +359 879 440 758.

TURCIA

Totodată, cu referire la situaţia din Republica Turcia, MAE informează că, până la acest moment, nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă în legătură cu fenomenele meteorologice care afectează acest stat.

SPANIA

Ministerul Afacerilor Externe precizează că, potrivit informaţiilor disponibile la acest moment, Ambasadei României la Madrid, Consulatului General al Românei la Sevilla, Consulatului General al Românei la Ciudad Real şi al Consulatului General al Românei la Castellon de la Plana, până la acest moment, nu au fost identificaţi cetăţeni români printre persoanele afectate de fenomenele meteorologice severe şi inundaţiile din Regatul Spaniei.

MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Ankara: +90.312.447.7940, Ambasadei României la Madrid : +34 685.440.149; +34 685.440.159; +34 685.440.166; +34 917.344.004, Consulatului General al Românei la Sevilla: +34 954 233 243;+34 954 230 947;+34 954 624 053, Consulatului General al Românei la Ciudad Real: +34 926 226 825; +34 926 274 805; +34 926 256 925, Consulatului General al Românei la Castellon de la Plana: +34 964.203.331; +34 964.216.008; +34 964.217.836; +34 964.203.234; +34 964.216.172; +34.964.212.446, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numerele de telefon de urgenţă ale misiunilor diplomatice: Ambasada României la Ankara: +90.532.318.1726, Ambasada României la Madrid: +34 669.362.202, Consulatul General al Românei la Sevilla: +34 648.212.169; +34 659.923.533, Consulatul General al Românei la Ciudad Real: +34 609.513.790 , Consulatul General al Românei la Castellon de la Plana: +34 677.842.467.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.