Guvernul discută, în şedinţa de miercuri, o Ordonanţă de Urgenţă care prevede creşterea alocaţiilor cu 20% de la 1 septembrie. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat, miercuri seară, la finalul şedinţei de Guvern, că, la 1 septembrie, copiii vor primi mărite alocaţiile aferente lunii august. Copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei. Alte patru creşteri, cu câte 20 la sută, sunt prevăzute în 2021 şi 2022.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE: ”În şedinţa de Guvern de astăzi, în primă lectură, am propus proiectul de OUG pentru modificarea şi completarea art 3 din Legea 61/ 1993 privind alocaţiile de stat pentru copii, prin această propunere Guvernul dubând alocaţiile pentru copii, după un calendar care are anumite etape”, a anunţat, miercuri seară, Violeta Alexandru, la finalul şedinţei de Guvern.
 

Potrivit acesteia, prima mările va fi în luna septemnrie, aferentă lunii august. 

Atunci, copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei.
Alte creşteri sunt prevăzute la 1 ianuarie 2021, banii urmând a fi primiţi în februarie, dar şi la 1 iulie 2021 şi la fel în 2022.

”La finalul anului 2022, vom avea o creştere de 300 de lei pentru copiii de 2-18 ani şi 600 de lei pentru copiii de 0-2 ani.Aceasta este propunerea pe care am adresat-o Cabinetului şi are în vedere atât dorinţa legiuitorului şi decizia CCR, cât şi posibilitatea pe care bugetul, astăzi marcat de această pandemie care a avut un efect direct în economie, o poate susţine”, a precizat ministrul Muncii.

Impactul bugetar este de 500.000 de milioane de lei până la finalul acestui an. N 2021 se adaugă 3 miliarde de lei, iar în 2022 se adaugă 2,8 miliarde de lei. 

”Practic, la finalul anului 2022 vom ajunge la 14 miliarde de lei plată pentru alocaţiile din România”, a mai precizat ministrul Muncii. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Ministerul Muncii va prezenta astăzi proiectul de OUG care prevede în mod expres dublarea alocaţiilor pentru copii, 300 de lei pentru copii între 2 şi 6 ani şi 600 de lei între 0 şi 18 ani pentru cei cu dizabilităţi. Creştere de 20% de la 1 septembrie, iar apoi etapizat”, a declarat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern Violeta Alexandru, ministurul Muncii.
 
Aceasta a explicat că alocaţiile vor mai creşte de două ori în 2021, la 1 ianuarie şi 1 iulie, cu câte 20%, la fel şi în 2022. 
 
”Deci, alocaţia dublată va fi la data de 1 iulie 2022. Am văzut prognozele şi putem avea resurse pe ritmul de creştere a alocaţiilor”, a afirmat, la rândul său, premierul Ludovic Orban. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.