Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat, joi, o hotărâre prin care sunt modificate măsurile restrictive aplicate în funcţie de incidenţa cazurilor de COVID-19 din localităţi. Astfel, restricţiile de circulaţie pe timp de noapte, în week-end, şi reducerea programului de funcţionare al magazinelor se vor aplica după pragul de 6 la mia de locuitori, iar copiii până la 12 ani nu trebuie să prezinte rezultatul negativ la unui test COVID pentru a participa la unele activităţi. Totodată, persoanele vaccinate sunt exceptate de la interdicţia de deplasare în localităţile care au depăşit rata de infectare de 6 la mie, iar accesul în food-court-urile din mall va fi permis doar pentru cei vaccinaţi, testaţi sau trecuţi prin boală. Guvernul a aprobat hotărârea luată joi de CNSU. Joi seară, Hotărârea de Guvern a fost publicată în Monitorul Oficial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE: Hotărârea pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 932/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19  fost publicată, joi seară, în Monitorul Oficial. 
 
 
UPDATE  Conform unei informări a Executivului, principalele modificări stabilite prin acest act normativ sunt:
 
„- Introducerea unei noi excepţii de la interdicţia deplasării în afara locuinţei la nivelul localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte pragul de 6/1000 de locuitori, pentru persoanele vaccinate care fac dovada îndeplinirii acestei condiţii prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital ale Uniunii Europene privind COVID-19.
 
- Creşterea vârstei până la care copiii sunt exceptaţi de la obligaţia prezentării rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, necesar pentru participarea la activităţi unde accesul este permis sub această condiţie, de la 6 ani la 12 ani.
 
- Creşterea pragului incidenţei cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura interzicerii circulaţiei persoanelor în afara locuinţei, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, de la 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori.
 
- Creşterea pragului incidenţei  cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura de limitare a programului de lucru cu publicul la intervalul orar 5:00-18:00, pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, de la 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori. 
 
- Delimitarea, la nivelul  centrelor comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici, a zonelor de servire a preparatelor alimentare sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, astfel încât să poată fi realizat accesul controlat doar pentru persoane testate, vaccinate şi trecute prin boală”.
 
Hotărârea aprobată joi intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, mai indică sursa citată
 
ŞTIREA INIŢIALĂ Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat Hotărârea numărul 73 prin care se propune stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19.
 
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, principalele modificări propuse prin acest proiect de hotărâre vizează:
a) creşterea pragului incidenţei cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura interzicerii circulaţiei persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, de 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori.
b) creşterea pragului incidenţei cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura de limitare a programului de lucru cu publicul la intervalul orar 5,00-18,00, pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, de 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori cu menţinerea excepţiilor în vigoare.
c) creşterea vârstei până la care copii sunt exceptaţi de la obligaţia prezentării rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, necesar pentru participarea la activităţi unde accesul este permis sub această condiţie, de la 6 ani la 12 ani.
d) delimitarea, la nivelul centrelor comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici, a zonelor de servire a preparatelor alimentare sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, astfel încât să poată fi realizat accesul controlat doar pentru persoane testate, vaccinate şi trecute prin boală.
e) introducerea unei noi excepţii de la interdicţia deplasării în afara locuinţei la nivelul localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte pragul de 6/1000 de locuitori, pentru persoanele vaccinate care fac dovada îndeplinirii acestei condiţii prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital ale Uniunii Europene privind COVID-19.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.