Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, chirurgul Ştefania Szabo, a fost găsită fără suflare marţi dimineaţă, în camera de gardă a unităţii sanitare. Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău Sorin Pătraşcu a declarat, referitor la moartea medicului, că aceasta era un medic dedicat, cu minimum şapte gărzi pe lună, pe lângă activitatea de pe secţie şi din spital, subliniind că, în urmă cu o zi, atitudinea medicului era normală şi excluzând varianta unui ”un gest necugetat”. ”Medicii trăiesc o realitate grea, cu oboseală şi un efort constant pentru a avea grijă de pacienţi”, a adăugat Pătraşcu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Pentru că nu a mai răspuns nici la telefon, colegii din Spital au intrat în Camera de Gardă, unde au găsit-o fără suflare în jurul orei 6.00
Stefania Szabo avea 37 de ani pe care îi împlinise pe data de 1 octombrie.
Ea ocupa funcţia de director al unităţii sanitare din 2021.
”Fiecare zi în spital aduce o nouă provocare, o nouă poveste, un nou vis de salvat. Medicina nu înseamnă doar tratamente şi diagnostice, ci şi inimă, empatie şi dorinţa de a fi sprijin acolo unde e cea mai mare nevoie. Pentru noi, fiecare pacient este un univers întreg”, scria medicul pe Facebook la începutul lunii septembrie.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.