Andrei Baciu îşi anunţă luni, într-o postare pe Facebook, demisia de la conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, invocând ” informaţiile apărute în spaţiul public” şi lăsând astfel să se înţeleagă că este vorba despre ancheta DNA privind achiziţiile de vaccinuri din pandemie, perioadă în care el a fost vicepreşedinte şi apoi preşedinte interimar al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). La puţin timp după anunţ, el a ajuns la sediul DNA. Andrei Baciu a afirmat, după ce a ieşit de la audieri la sediul DNA, în privinţa dosarului privind achiziţia de vaccinuri în perioada pandemiei, că a răspuns la toate întrebările care i-au fost adresate şi are „conştiinţa absolut liniştită” referitor la toate lucrurile pe care le-a făcut în România. Acesta a mai spus că avocaţii săi i-au tecomandat să nu facă mai multe declaraţii, neprecizând nici ce calitate are în dosarul respectiv.
Fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu (PNL) a fost vicepreşedinte al Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) şi ulterior a preluat interimar preşedinţia acestui organism după eliberarea din funcţie a coordonatorului Valeriu Gheorghiţă.
În scandalul achiziţiilor de vaccinuri anti-COVID sunt urmăriţi penal fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.