UNSAR: 47% dintre români se bazează pe sprijinul financiar al familiei, în cazul pierderii veniturilor, din cauza unui accident sau a unei boli

UNSAR: 47% dintre români se bazează pe sprijinul financiar al familiei, în cazul pierderii veniturilor, din cauza unui accident sau a unei boli

Aproape o treime dintre români (29%) nu are încă niciun plan pentru situaţia în care, din cauza unui accident sau a unei boli grave, nu ar mai putea contribui la veniturile familiei, arată cea mai recentă ediţie a Barometrului UNSAR-IRES privind percepţia riscului şi cultura asigurărilor din România.

Familia rămâne principalul sprijin financiar, în cazul celor care au luat în calcul un astfel de scenariu. 47% dintre români spun că s-ar baza pe sprijinul celor apropiaţi, cu 4 p.p. mai mult faţă de 2025.
A doua opţiune indicată de respondenţi reprezintă economiile personale (36%), fiind urmate de asigurările de viaţă, cu cea mai mare creştere faţă de anul anterior. Astfel, 17% dintre români declară că au o asigurare de viaţă pentru a-şi proteja veniturile familiei în cazul producerii unor evenimente neprevăzute, în plus cu 6 p.p. raportat la 2025.
"Orice familie poate fi pusă, la un moment dat, în faţa unui eveniment care îi afectează veniturile. Ne bucură faptul că tot mai mulţi români aleg asigurările de viaţă ca instrument de protecţie financiară, însă faptul că aproape o treime dintre respondenţi nu au încă niciun plan arată că există încă un potenţial important de creştere a gradului de protecţie financiară", a declarat Alexandru Ciuncan, Preşedinte & Director General al UNSAR.
Aceste tendinţe sunt confirmate de datele pieţei: numărul contractelor de asigurări de viaţă în vigoare a depăşit pragul de 2,2 milioane, pe fondul interesului tot mai mare pentru acest tip de poliţe. În acelaşi timp, deficitul de protecţie financiară continuă să se adâncească, ajungând la 165.400 lei pentru fiecare familie din România, ceea ce arată clar decalajul dintre resursele disponibile şi nevoile financiare care pot apărea în urma unor evenimente neprevăzute.
"Construirea rezilienţei financiare ţine de un ansamblu de măsuri care includ informare, planificare şi acces la instrumente de protecţie adecvate. Creşterea nivelului de educaţie financiară şi încurajarea comportamentelor responsabile prin politici publice pot contribui semnificativ la reducerea vulnerabilităţii financiare a familiilor", a declarat Roxana Băluţă, Specialist Asigurări de Viaţă şi Sănătate şi Coordonator Programe în cadrul UNSAR.
Barometrul UNSAR-IRES privind percepţia riscului şi cultura asigurărilor din România este realizat anual şi urmăreşte modul în care românii percep principalele riscuri cu care se confruntă, precum şi atitudinile şi comportamentele acestora în raport cu protecţia financiară.
Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 22 de companii de profil cu o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră