Conducerea Universităţii din Bucureşti solicită, marţi, ministrului Cercetării şi Inovării deblocarea finanţării proiectelor de cercetare derulate de comunităţile academice, profesorii şi cercetătorii implicaţi în derularea proiectelor reclamând lipsa dialogului cu reprezentanţii instituţiilor responsabile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Documentul adresat ministrului Şerban Constantin Valeca, semnat de rectorul Universităţii din Bucureşti, profesorul Mircea Dumitru, şi de preşedintele Senatului, profesorul Marian Preda, face cunoscută situaţia proiectelor derulate de Universitatea din Bucureşti, blocate în acest moment din cauza întârzierii alocărilor bugetare.

"Guvernul din care faceţi parte s-a angajat, prin Programul de Guvernare, la finanţarea predictibilă şi substanţială a cercetării, ca principal motor al dezvoltării economice şi competitivităţii României. Vă solicităm, aşadar, deblocarea de urgenţă a situaţiei şi alocarea de fonduri proiectelor de cercetare, potrivit contractelor încheiate. Nu în ultimul rând, considerăm absolut necesară asigurarea dialogului şi a transparenţei dintre Ministerul Cercetării şi Inovării, instituţiile coordonate sau subordonate, şi reprezentanţii comunităţii academice”, se arată în solicitarea transmisă ministrului Cercetării, Şerban Constantin Valeca.

Conducerea Universităţii din Bucureşti atrage atenţia că situaţia nu este singulară, de aceeaşi problemă lovindu-se şi membrii celorlalte comunităţi academice din ţară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.