Un taximetrist a fost prins de poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti pentru tâlhărie calificată, după ce ar fi ameninţat un client şi i-ar fi furat geanta în care se aflau 6.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bărbatul, în vârstă de 61 de ani, a luat un taxi pentru a ajunge acasă şi, în discuţiile pe care le-a purtat cu şoferul, a menţionat şi faptul că are în geantă 6.000 de lei.

Potrivit poliţiştilor, şoferul a schimbat traseul şi, în dreptul unei fabrici dezafectate din Sectorul 2 al Capitalei, l-a ameninţat pe bărbat şi l-a obligat să coboare din maşină, ca, mai apoi, să plece cu geanta în care se aflau banii.

Taximetristul a fost depistat de poliţişti şi a fost dus la Secţia 9 de Poliţie pentru a fi audiat. Asupra sa au fost găsiţi 2.000 de lei, transmit poliţiştii.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, cu cel în cauză în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.