Un militar din cadrul Forţelor Aeriene Române a murit, marţi, în Baza 57 Mihail Kogălniceanu, el aflându-se la odihnă şi fiind găsit de colegi în patul său, în stare de inconştienţă, iar ulterior nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Ministerul Apărării Naţionale a transmis, printr-un comunicat de presă, că un gradat profesionist din cadrul Forţelor Aeriene Române a decedat, marţi, în Baza 57 Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa. 
 
“Caporalul clasa a II-a Marian Pascu era încadrat la Centrul 70 Geniu Pantelimon şi se afla în misiune în Baza 57 Mihail Kogălniceanu. Militarul, care se afla la odihnă, a fost găsit în patul său de colegi, în jurul orei 16.30, în stare de inconştienţă. Personalul medical al bazei i-a acordat primul ajutor, militarul fiind ulterior preluat de către un echipaj SMURD. Cu toate eforturile echipelor medicale, caporalul nu a răspuns la manevrele de resuscitare, fiind declarat decedat”, se arată în comunicat.
 
Sursa citată menţionează că potrivit procedurilor a fost sesizat Parchetul Militar Constanţa, cauza exactă a decesului urmând a fi stabilită după finalizarea procedurilor medico-legale. 
 
De asemenea, comandantul unităţii de care aparţinea militarul a numit o comisie de cercetare a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
 
Caporalul clasa a II-a Marian Paşcu avea 43 de ani şi era angajat al MApN din anul 2006. Era căsătorit şi avea un copil de 12 ani.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.