Patronul unei cunoscute firme din judeţul Prahova, Adrian Nistoroiu-Vuţă, şi trei apropiaţi ai acestuia au fost arestaţi preventiv, joi seară, în dosarul în care procurorii prahoveni anchetează modul în care o groapă de gunoi în care a fost depozitată ”o cantitate exorbitantă” de deşeuri a fost amenajată lângă Ploieşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Magistraţii Judecătoriei Ploieşti au admis, joi seară, propunerea procurorilor de emitere a unor mandate de arestare preventivă pe numele a patru persoane în dosarul în care este anchetată amenajarea ilegală a unei gropi de gunoi pe amplasamentul unei foste balastiere, în apropiere de Ploieşti. 
 
Astfel, judecătorii au emis mandat de arestare pe numele lui Adrian Nistoroiu-Vuţă, acuzat de îngroparea deşeurilor (5 acte materiale), instigare la eliminarea, deţinerea, păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate şi colectarea, transportul sau valorificarea de deşeuri, inclusiv controlul acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a spaţiilor de eliminare, inclusiv acţiunile întreprinse de comercianţi sau brokeri în procesul de gestionare a deşeurilor, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu. 
 
Trei apropiaţi ai acestuia, doi bărbaţi şi o femeie, au primit de asemenea mandate de arestare preventivă. 
 
Este vorba despre Cristian Burlacu, cercetat pentru colectarea, transportul sau valorificarea de deşeuri, inclusiv controlul acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a spaţiilor de eliminare, inclusiv acţiunile întreprinse de comercianţi sau brokeri în procesul de gestionare a deşeurilor, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, Cristina Dobre, cercetată pentru îngroparea deşeurilor şi eliminarea, deţinerea, păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate, şi Florin George Simion, inculpat pentru complicitate la îngroparea deşeurilor (5 acte materiale).
 
Decizia Judecătoriei Ploieşti poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare. 
 
Surse locale au declarat pentru News.ro că Adrian Nistoroiu-Vuţă, patronul unei cunoscute firme care produce geamuri, a cumpărat suprafeţe mari de teren lângă Ploieşti, pe amplasamentul unei foste balastiere şi a fost de acord ca pe respectivele terenuri să fie îngropate ilegal deşeuri colectate din municipiul Ploieşti şi din alte localităţi prahovene. Deşeurile erau duse iniţial la o staţie de sortare, unde erau uscate pentru a se micşora volumul, iar ulterior, în loc să fie duse la groapa de gunoi amenajată la Boldeşti Scăeni, rampă care funcţionează legal, erau duse şi îngropate la Târgşoru Vechi, în gropile rămase de pe urma fostei balastiere.
 
Procurorii care instrumentează dosarul vorbesc despre ”o cantitate exorbitantă” de gunoi nesortat şi netratat depozitată pe o sută de mii de metri pătraţi de teren.
 
Dosarul a fost deschis în cursul acestui an de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti şi are în vedere activitatea unor persoane juridice şi persoane fizice implicate în procesul de colectare, transport, tratare, valorificare şi depozitare de deşeuri în afara cadrului legal. Conform procurorilor, cauza a fost constituită ca urmare a mai multor constatări ale Poliţiei, Gărzii de Mediu şi Agenţiei de Protecţia Mediului, în perioada 21 iulie - 19 octombrie 2023.
 
”În cadrul cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că mai multe persoane cu influenţă, inculpate în prezenta cauză, au conceput un plan infracţional complex în care au implicat mai multe persoane juridice şi fizice, cu sprijinul cărora au creat un circuit ilicit al deşeurilor menajere, cu scopul de a eluda costurile aferente activităţilor legale de prelucrare a deşeurilor şi de a obţine sume importante de bani. În urmărirea scopului propus, inculpaţii au adus atingeri grave mediului înconjurător şi au pus în pericol sănătatea publică, producând consecinţe pe termen scurt, mediu şi lung a căror remediere este improbabilă sau, în cel mai bun caz, presupune acţiuni ample şi costuri impresionante ale statului şi organelor abilitate, provocând totodată îngrijorarea şi indignarea opiniei publice. În concret, inculpaţii, prin acţiuni succesive şi interconectate referitoare la manipularea deşeurilor, au reuşit să depoziteze şi să îngroape pe un teren extravilan din apropierea localităţii Târgşoru Vechi, unde se afla o fostă exploatare de agregate minerale (balastieră) dispusă pe o suprafaţă de circa 100.000 mp, o cantitate exorbitantă de deşeuri neprelucrate (nesortate şi netratate), deşi nu erau îndeplinite condiţiile tehnice şi legale de autorizare a unor astfel de activităţi şi în lipsa unor astfel de autorizări. Prin depozitarea şi îngroparea deşeurilor pe acest teren, aflat în proximitatea zonelor locuite ale localităţii Târgşoru Vechi, s-au creat premisele unei vulnerabilităţi reale în domeniul mediului şi al aerului şi implicit al sănătăţii populaţiei”, se arată într-un comunicat dat publicităţii, joi, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.