Un centru specializat destinat minorilor care comit infracţiuni va fi înfiinţat la Brăila, măsura fiind dispusă în contextul în care în ultima perioadă în municipiu s-au înregistrat numeroase cazuri de violenţă juvenilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Având în vedere cazurile de violenţă juvenilă înregistrate la nivelul municipiului Brăila în ultima perioadă, în contextul prevederilor Legii nr. 272/2004, republicată, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările şi completările ulterioare, prefectul judeţului Brăila, Cătălin Boboc, a considerat necesară urgentarea înfiinţării unui centru specializat de orientare, supraveghere şi sprijinire a reintegrării sociale a copilului destinat minorilor care au săvârşit o faptă penală şi nu răspund penal", arată Prefectura Brăila.

Astfel, la Prefectură a avut loc, miercuri, o şedinţă extraordinară a Comisiei Judeţene privind Incluziunea Socială, unde a fost supusă dezbaterii avizarea consultativă a planului de acţiune privind serviciile sociale administrate de către DGASPC Brăila.

Reprezentanţii Prefecturii anunţă că, până acum, în judeţul Brăila nu exista o soluţie reală pentru gestionarea, pe termen lung, a cazurilor de infracţionalitate juvenilă astfel încât copiii agresori care nu răspund penal să nu revină pe străzi şi să facă noi victime.

Joi, în cadrul unei şedinţe a Consiliului Judeţean Brăila a fost aprobată înfiinţarea unui centru specializat destinat acestei categorii de minori în cadrul DGASPC Brăila.

"Pe marginea acestui subiect s-a discutat mult săptămâna aceasta cu directorul DGASPC, Consiliul Judeţean şi reprezentanţi ai Primăriei Brăila şi am convenit să accelerăm procedura de înfiinţare a unui centru specializat pentru monitorizarea copiilor care au săvârşit o faptă penală şi nu răspund penal, o soluţie care exista deja la nivel naţional, dar la un nivel extrem de restrâns. Sigur că astfel de schimbări nu se produc peste noapte, dar cu mici eforturi, primul şi cel mai important pas a fost făcut”, a declarat prefectul judeţului Brăila, Cătălin Boboc. 

Asta înseamnă că minorii care au săvârşit o faptă penală şi nu răspund penal nu doar ca vor fi monitorizaţi într-un centru specializat, dar vor beneficia şi de servicii destinate protecţiei copilului.

În decursul anului 2019, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila au fost înregistrate 86 de sesizări de infracţionalitate juvenilă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.