Circulaţia rutieră pe drumul naţional 67C (Transalpina), este restricţionată între localităţile Rânca şi Obârşia Lotrului pentru autovehiculele neechipate corespunzător pentru condiţii de iarnă, din cauza zăpezii şi a vântului puternic, a anunţat sâmbătă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Compania precizează că restricţiile au fost impuse ca urmare a condiţiilor meteorologice.
În zonă, stratul de zăpadă atinge 2-3 centimetri.
De asemenea, pe sectorul de drum, se înregistrează ninsoare măruntă şi vânt puternic, cu vizibilitate la 50-100 metri.
”În prezent, lucrătorii de la drumuri acţionează cu două utilaje pentru menţinerea carosabilului în condiţii cât mai bune de circulaţie”, mai arată compania.




























