Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că este trafic intens şi coloană de maşini pe raza staţiunilor Azuga şi Buşteni pe sensul de mers către Capitală. Coloane de autoturisme lungi de doi şi trei km s-au format şi pe A2 către Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
situaţia privind valorile de trafic pe principalele artere rutiere se prezintă astfel: 
 
DN 1 Ploieşti-Braşov: 
 
- trafic intens pe sensul către Capitală, fiind formată coloană în mişcare pe raza staţiunilor Azuga şi Buşteni.
 
DN 7 Sibiu-Piteşti: 
 
- se circulă îngreunat pe ambele sensuri de deplasare, între localităţile Linteşti şi Morăreşti (zonă unde se efectuează lucrări de reparaţii la carosabil), dar şi pe tronsonul cuprins între localităţile Brezoi şi Căciulata.
 
A2 Bucureşti-Constanţa: 
 
- coloană  în miscare  pe  o  lungime de aproximativ 2 kilometri în zona restricţiei de la  podul  Fetesti, pe sensul  spre  Bucuresti; 
 
- coloană  în  miscare  pe  o  lungime de aproximativ 3  kilometri în zona restricţiei de la  podul  Cernavodă, pe  sensul  spre  Bucuresti. 
 
Poliţia Rutieră sfătuieşte conducătorii auto să opteze pentru rute alternative şi să evite efectuarea depăşirilor sau manevrelor periculoase. 
 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.