O persoană a murit şi alte două au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, produs marţi, pe DN6G, în zona localităţii Remetea Mare, din judeţul Timiş.
”Marţi, 15.07.2025, la ora 07:00, am fost solicitaţi să intervenim pentru asigurarea măsurilor PSI şi prim ajutor în urma unui accident rutier produs în Remetea Mare, spre A1”, anunţă ISU Timiş.
La locul evenimentului s-au deplasat de urgenţă pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Timişoara cu două autospeciale de primă intervenţie si comandă, o autospecială de descarcerare si trei echipaje SMURD, dintre care unul cu medic.
În accidentul rutier au fost implicate două autotrenuri şi un autoturism, în care se aflau cinci persoane.
Un bărbat a fost declarat decedat de către medic.
În urma evenimentului, alte două victime din autoturism au fost transportate la spital, în stare conştientă şi cooperantă.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.