Vremea se va menţine caldă în toată ţara sâmbătă, iar temperaturile vor ajunge până la 22 de grade în sudul Munteniei şi al Dobrogei, cu ploi în cea mai mare parte a ţării, spre seară. Duminică, vremea se va răci brusc, iar maximele nu vor mai depăşi 6 grade Celsius. Meteorologii spun că temperaturile se vor menţine foarte scăzute toată săptămâna viitoare. De sâmbătă, de la ora 14.00, intră în vigoare o atenţionare cod galben de ploi în zona de vest a ţării, iar începând de la ora 18.00 va fi în vigoare o avertizare cod galben de lapoviţă şi ninsoare, cu intensificări ale vântului, în jumătatea de nord a Moldovei şi în zona Carpaţilor Orientali.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), sâmbătă va fi vreme caldă, cu temperaturi cu până la 10 grade mai mari decât ar fi normal pentru această perioadă. Astfel, maximele vor ajunge până la 22 de grade Celsius în sudul Munteniei şi al Dobrogei, în timp ce temperaturile pe timpul nopţii vor fi în jur de 3-4 grade.

Spre seară şi pe timpul nopţii vor fi ploi în vestul, centrul şi nordul ţării, iar vântul se va intensifica, urmând să sufle cu putere pe crestele montane. În nordul Moldovei, în seara de sâmbătă ploaia se va transforma în lapoviţă şi ninsoare.

Duminică, vremea se va răci brusc în special în estul şi în sud-estul ţării, astfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 grade Celsius în nordul Moldovei şi cel mult 10-12 grade în vestul Olteniei şi în sudul Dobrogei. Vântul va continua să aibă intensificări şi vor fi lapoviţă şi ninsoare în special în Moldova, Muntenia, Dobrogea şi în zonele de munte.

În Bucureşti, sâmbătă va fi vreme frumoasă, caldă, cu maximă de 19 grade şi minimă de 7 grade. Cerul va fi parţial noros, iar vântul va sufla slab şi moderat. Duminică, însă, temperaturile vor scădea brusc, iar maxima va ajunge la cel mult 5-6 grade. Va ploua slab pe tot parcursul zilei, iar pe timpul nopţii, temperaturile nu vor urca peste 1 grade.

Vremea se va menţine rece toată săptămână, spun meteorologii, iar temperaturile de pe timpul nopţii vor fi negative.

De asemenea, ANM a emis o avertizare cod galben de ploi care intră în vigoare începând de sâmbătă, de la ora 14:00, în zona de vest a ţării, iar începând de la ora 18:00 este instituit un cod galben de lapoviţă şi ninsoare, cu intensificări ale vântului, în jumătatea de nord a Moldovei şi în zona Carpaţilor Orientali. Ambele avertizări urmează să expire duminică la ora 8:00, când intră în vigoare o nouă avertizare de ploi abundente, vânt şi temperaturi scăzute în 32 de judeţe şi în Capitală.

Conform ANM, de sâmbătă, de la ora 14.00 şi până duminică la ora 8.00 se vor produce ploi însemnate cantitativ în Maramureş, Crişana, Banat, vestul Transilvaniei, zona Carpaţilor Occidentali.

"Începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, 17 martie, aria ploilor va cuprinde vestul şi nord-vestul ţării, precum şi zonele montane aferente şi se vor cumula cantităţi de apă local de peste 20...25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp. În a doua parte a nopţii de sâmbătă spre duminică, în nord-vestul ţării vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări în general de 50...55 km/h", spun meteorologii.

De asemenea, vântul va avea intensificări şi în celelalte regiuni, cu viteze mai mari, ce vor atinge 55...65 km/h, în cursul nopţii în regiunile sud-estice; la munte, în special pe crestele Carpaţilor Meridionali, vântul va sufla tare, cu rafale de peste 80...90 km/h.

Un alt cod galben, valabil de sâmbătă, de la ora 18.00 şi până duminică la ora 8.00 vizează  jumătatea de nord a Moldovei şi zona Carpaţilor Orientali, unde se vor produce precipitaţii moderate cantitativ sub formă de lapoviţă şi ninsoare, cu depunere de strat de zăpadă şi intensificări ale vântului.

"În jumătatea de nord a Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor Orientali vor fi precipitaţii la început mixte, ce vor favoriza local depuneri de polei, apoi sub formă de ninsoare. Local se va depune strat de zăpadă. Vântul va prezenta intensificări, cu viteze de 50…55 km/h, iar la munte peste 70 km/h viscolind temporar ninsoarea", precizează ANM.

Duminică, de la ora 8:00, intră în vigoare un nou cod galben de ploi abundente, vânt şi temperaturi scăzute, urmând să fie afectate 32 de judeţe şi Capitala.

"În intervalul menţionat vor fi precipitaţii pe arii extinse în jumătatea de sud-est a teritoriului.În Moldova, precum şi în zona Carpaţilor Orientali vor predomina ninsorile şi se va depune strat consistent de zăpadă. În Muntenia şi în cea mai mare parte a Transilvaniei, la început va ploua, apoi vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vor fi condiţii de polei. În Oltenia şi în Dobrogea vor fi mai ales ploi. Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat 40 l/mp", anunţă meteorologii.

Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, mai susţinute în est şi în sud-est, cu viteze de 55…65 km/h, precum şi la munte, unde rafalele vor depăşi 70 km/h, temporar viscolind ninsoarea.

Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această perioadă, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10…15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.