Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, vineri, după ce autorităţile locale din judeţul Ialomiţa au solicitat ca localitatea Ţăndărei să intre în carantină, că fiecare focar de coronavirus, mare sau mic, este evaluat particular. "În contextul evoluţiei locale de la Ţăndărei, al creşterii numărului de cazuri, al nerespectării izolării, se poate ajunge la un moment dat şi la o carantinare", a spus el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Fiecare focar, mare sau mic, este evaluat particular. Avem în acest moment trei focare mari, sunt mai multe focare mici, în contextul evoluţiei locale de la Ţăndărei, al creşterii numărului de cazuri, al nerespectării izolării, se poate ajunge la un moment dat şi la o carantinare", a afirmat Nelu Tătaru, vineri, într-o conferinţă de presă, întrebat dacă s-a discutat cererea autorităţilor locale privind instituirea carantinei la Ţăndărei, judeţul Ialomiţa.

El a spus că autorităţile locale vor face ce este necesar pentru a limita acest focar, iar dacă nu vor reuşi, se vor aplica şi alte măsuri.

Întrebat dacă se impune carantină şi la Arad şi Deva, el a spus că nu se impune în prezent.

"În acest moment nu se impune, după vizita pe care am făcut-o la Arad, suntem cu mult timp în spatele Sucevei, să spun aşa. dar dacă se respectă toate condiţiile, inclusiv de partea medicală, inclusiv de autorităţile locale, cât şi a populaţiei de rând, nu ajungem acolo", a afirmat  Tătaru.

Prefectura Ialomiţa a anunţat, joi, că având în vederea situaţia epidemiologică la nivelul localităţii Ţăndărei şi pentru a întâmpina o evoluţie necontrolată a persoanelor confirmate cu COVID-19, a fost supus aprobării Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa solicitarea Direcţiei de Sănătate Publică potrivit căreia localitatea Ţăndărei să intre în carantină. Propunerea a fost făcută având în vedere numărul mare de cazuri înregistrate în ultima săptămână şi numărul mare de contacţi apropiaţi aflaţo în izolare la domiciliu, fiind aprobată în  unanimitate de către membrii CJSU.

Mai departe, propunerea a fost înaintată Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din MAI, pentru a fi analizată şi a se dispune măsuri.

Conform DSP Ialomiţa, în 2 aprilie în judeţ erau 37 de persoane confirmate, 208 persoane în carantină, 2.429 de persoane autoizolate şi monitorizate la domiciliu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.