Ministrul Mediului Tanczos Barna a declarat marţi că a văzut ce înseamnă România turistică, ce dezastru poate să rămână după turiştii iresponsabili după ziua de 1 Mai, adăugând că, din păcate, sunt cetăţeni, turişti sau nu, iresponsabili, care nu ţin cont nici de regulile bunului simţ, nici de lege, nici de lucrurile învăţate acasă în cei 7 ani şi abandonează deşeuri peste tot, în cursurile de apă, pe malul mării, în zonele de plajă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat marţi, la lansarea Campaniei naţionale „Un’ Doi Trei”, că, prin derularea acesteia, autorităţile îşi propun să transforme România într-o ţară curată. 
”Lansăm încă o campanie prin care ne propunem să transformăm România într-o ţară curată, o campanie care vine în sprijinul Ministerului Mediului, care vine de jos, de la nivelul acelor entităţi care sunt responsabile de implementarea obligaţiilor producătorilor care pun pe piaţă ambalaje”, a spus Tanczos. 
Acesta a subliniat că o astfel de campanie este necesară mai ales în condiţiile în care românii nu au grijă de mediul înconjurător şi aruncă deşeuri în zonele turistice.
”Am văzut ce înseamnă România turistică, ce dezastru poate să rămână după turiştii iresponsabili după o singură zi de activitate turistică, după ziua de 1 Mai. Am văzut câte tone de deşeuri au fost lăsate în urmă, abandonate, de oameni iresponsabili exact în locaţiile unde, peste o lună, colegii noştri implicaţi în proiectul "Curăţăm România" fac eforturi deosebite să schimbe faţa acestei ţări. Din păcate, avem cetăţeni, turişti sau nu, iresponsabili, care nu ţin cont nici de regulile bunului simţ, nici de lege, nici de lucrurile învăţate acasă în cei 7 ani şi abandonează deşeuri peste tot, în cursurile de apă, pe malul mării, în zonele de plajă, în zonele în care nu are ce căuta niciun deşeu”, a menţionat ministrul Mediului.
Tanczos Barna a arătat că, dincolo de aceste aspecte de abandon al deşeurilor, este şi provocarea colectării selective.
”Îi felicit pe cei care lansează Campania "Un’ Doi Trei" prin care atragem atenţia asupra comportamentului fiecărui cetăţean acasă, în bucătărie, în casă, unde trebuie să facem sortarea deşeurilor în funcţie de material, de provenienţă. Efortul pe care îl depunem noi, în familie, zi de zi, se materializează într-o presiune mai mică la nivelul depozitării în gropi autorizate, se manifestă într-o eficienţă mai mare în economia circulară, în procente care înseamnă obligaţiile României stabilite la nivel european”, a explicat Tanczos.
Acesta a menţionat că orice campanie care vine de jos în sus, de sortare, de colectare selectivă, este bineventă şi va fi susţinută de Ministerul Mediului. 
”Am lansat acum o lună campania "Curăţăm România" care are rezultate notabile şi s-au colectat peste 500.000 de kg de deşeuri. Am avut peste 1500 de acţiuni de ecologizare”, a explicat Tanczos Barna.
Campania „Un’ Doi Trei” este derulată de Asociaţia OIREP ambalaje, cu sprijinul MMAP şi are ca scop educarea cetăţenilor şi informarea acestora cu privire la importanţa colectării separate a deşeurilor de ambalaje la sursă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.