Spitalul de Urgenţă "Sf. Pantelimon" din Capitală nu mai poate face analize medicale pacienţilor, începând de vineri, din cauza datoriilor către laboratorul privat, în timp ce internările au fost sistate în două secţii, din lipsa materialelor. De asemenea, joi noapte unei femei i-a fost făcută operaţie cezariană cu un anestezic folosit ]n stomatologie, în lipsa anestezicului utilizat în astfel de intervenţii, scrie GSP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Jurnaliştii de la GSP scriu că în noaptea de joi spre vineri Spitalul de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" a anunţat prin 112: ”Nu mai trimiteţi cazuri de obstetrică-ginecologie că închidem secţia pentru că nu mai avem de nici unele!”.

Tot joi noapte, o femeie de 21 de ani a născut prin cezariană, iar rahianestezia a fost făcută cu Xilină, ”o substanţă folosită la dentist şi care nu ţine la intervenţiile grele!”, spun medicii de la "Sfântul Pantelimon". ”Striga la noi de pe masă, că xilina nu ţine, dar n-am avut să-i dăm altceva”.

Neplătit de mai multe luni, laboratorul privat Gral Medical avertizase "Sf. Pantelimon" că încetează şi simplele analize de hemogramă, ”începând cu data de 1 decembrie, 12 noaptea”, de când toate secţiile, inclusiv ATI, mai puţin UPU urgenţe, nu mai pot face analize.

De altfel, la spital a fost lipit şi un afiş cu anunţul că nu se mai fac internări în secţiile Obstetrică - Ginecologie şi Obstetrică Patologică. "Activitatea secţiilor Obstetrică - Ginecologie şi Obstetrică Patologică este suspendată din cauza lipsei materialelor necesare asigurării asistenţei medicale de urgenţă şi din cauza imposibilităţii efectuării analizelor de laborator. În consecinţă, nu se mai pot face internări", este textul anunţului datat 30 noiembrie 2017 şi semnat de medicul şef de gardă, potrivit GSP.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.