Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că susţine reluarea programului Rabla, argumentând că acesta sprijină economia românească şi fabricile de automobile care produc local.
”Azi am primit o informare legată de programul Rabla. E de vreo 120 de milioane de euro. Ştiţi că ăsta în special stimulează producţia autohtonă de automobile. Nu putem să-l dăm la o parte, oricât venim noi, tineri frumoşi şi liberi, la ministerul respectiv”, a afirmat Sorin Grindeanu, marţi seară, la Antena 1.
Liderul PSD a susţinut că, în opinia sa, programul Rabla ”trebuie reluat”.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat, în urmă cu trei săptămâni, că vor fi analizate toate programele Administraţiei Fondului pentru Mediu şi va fi luată o decizie cu privire la toate programele care au fost blocate, dar şi la cele care urmau să fie lansate în perioada următoare.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.