Ministrul Educaţiei Sorin Câmpeanu a precizat că sunt analizate, atunci când incidenţa infectărilor cu SARS-CoV-2 este de peste 6 la mie, mai multe scenarii - ori varianta învăţământului online sau cea hibrid care înseamnă că cei vaccinaţi pot fi prezenţi fizic, iar elevii nevaccinaţi învaţă online. El a adăugat că scenariul hibrid nu este agreat de Consiliul Naţional al Elevilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Peste 6 la mie, avem două ipoteze. Una care nu diferenţiază între vaccinaţi şi nevaccinaţi, merg toţi în online. Consiliul Naţional al Elevilor a solicitat această măsură online, pentru că scenariul hibrid este unul care a generat pierderi foarte mari. Scenariul hibrid ar face dificile recuperările din această perioadă. Prin consultări cu doamna Mihăilă, reprezentanţii CNSU şi INSP vom vedea care este ipoteza pe care o s-o propunem. Va trebui să vedem peste 6 la mie ce facem cu creşele şi grădiniţele”, a explicat Sorin Cîmpeanu, la videoconferinţa cu prefecţii care a avut loc marţi la Palatul Victoria.

Ministrul Educaţiei a afăugat că a fost agreată testarea pentru toate cazurile simptomatice, indiferent că sunt elevi sau profesori.

„În cazul apariţiei unei îmbolnăviri într-o clasă, pentru că totul va fi judecat la nivel de clasă, se testează, dacă îşi dau acordul, toţi elevii din acea clasă. Dacă nu îşi dau acordul, trec automat în online, indiferent de rata de incidenţă. Dacă îşi dau acordul şi sunt toţi negativi, procesul de predare cu prezenţă fizică continuă până la apariţia unui nou caz de îmbolnăvire în aceeaşi clasă, situaţie în care toată clasa trece în online. Aceasta este varianta la care lucrăm, dar ea trebuie să fie validată de cei mai îndreptăţiţi să se pronunţe Ministerul Sănătăţii şi INSP”, a conchis Cîmpeanu. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.