Distribuitorul de bunuri de larg consum Aquila a înregistrat venituri de 2,5 miliarde de lei în perioada ianuarie-septembrie 2026, în creştere cu 2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, într-un context de piaţă dificil, care a afectat marjele comerciale. În acelaşi timp, compania a raportat pentru trimestrul al treilea din 2026 un profit net de 4,2 milioane de lei, pe fondul măsurilor de optimizare a portofoliului şi de reconfigurare a unor costuri, în timp ce marja brută din vânzarea de bunuri a fost de 18,7%.
"Aquila (simbol bursier AQ), unul dintre cei mai mari distribuitori de bunuri de larg consum din România şi regiune, a înregistrat venituri de 2,5 miliarde lei în perioada ianuarie-septembrie 2026, în creştere cu 2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În trimestrul al treilea, compania a înregistrat un profit net de 4,2 milioane de lei ca urmare a măsurilor de optimizare a portofoliului şi de reconfigurare a unor costuri. Marja brută din vânzarea de bunuri a fost de 18,7% în trimestrul trei, faţă de 17,2% în trimestrul al doilea din 2026", arată, joi, compania, într-un comunicat de presă.
Reprezentanţii distribuitorului precizează că, într-un context de piaţă caracterizat de presiuni asupra consumului şi a marjelor comerciale, compania a continuat să îşi dezvolte operaţiunile, cu un avans de aproape 17% al vânzărilor brandurilor proprii, investiţii în noi centre logistice şi creşteri în toate cele trei segmente de activitate.
"2026 este un an în care disciplina operaţională şi capacitatea de adaptare contează mai mult ca oricând. Piaţa în care activăm traversează o perioadă dificilă, cu presiuni asupra costurilor şi marjelor, însă am continuat să investim în direcţiile pe care le considerăm esenţiale pentru dezvoltarea Aquila pe termen lung: infrastructura logistică, eficienţa operaţională şi brandurile proprii", a declarat Cătălin Vasile, director general al Aquila.
În noiembrie, se împlinesc cinci ani de la listarea companiei la Bursa de Valori Bucureşti. În această perioadă, Aquila a investit în extinderea şi modernizarea operaţiunilor, a realizat achiziţii strategice şi şi-a consolidat prezenţa regională.
"Privim următoarea etapă de dezvoltare cu aceeaşi abordare pe termen lung, concentrându-ne pe consolidarea afacerii, îmbunătăţirea profitabilităţii şi crearea de valoare pentru acţionari", a afirmat Cătălin Vasile.
În primele nouă luni din 2026, veniturile din distribuţie au crescut cu 2%, cele din logistică cu 7%, iar segmentul de transport a înregistrat un avans de 16%. Creşterea veniturilor din distribuţie a fost susţinută în principal de evoluţia pozitivă a canalelor de retail tradiţional, cu un plus de 13%, HoReCa - 2% şi benzinării - 1%, care au compensat scăderea de 18% înregistrată în canalul de retail organizat.
Brandurile proprii continuă să fie una dintre direcţiile de dezvoltare comercială ale Aquila, ajungând la un portofoliu de peste 140 de articole, adresate unor nevoi diverse de consum. Conducerea companiei precizează că în primele nouă luni din 2026, acestea au generat vânzări de peste 123 de milioane de lei, cu 17% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Creşterea a fost susţinută de ambele categorii de produse din portofoliu. Brandurile proprii nonalimentare au înregistrat un avans de 48%, în timp ce categoria alimentară a crescut cu 12%.
În 2026, Aquila a continuat modernizarea infrastructurii logistice prin investiţii de aproximativ 9 milioane de lei. Sumele au fost alocate pentru relocarea operaţiunilor din Bacău şi Constanţa în două noi centre logistice, cu obiectivul de a creşte capacitatea operaţională, de a optimiza fluxurile logistice şi de a îmbunătăţi flexibilitatea serviciilor oferite clienţilor şi partenerilor.
"În plan financiar, rezultatele din primele nouă luni ale anului 2026 au reflectat presiunile asupra marjelor comerciale, într-un context de piaţă dificil. EBITDA s-a situat la 101 milioane de lei, în scădere cu 22% faţă de perioada similară din 2025, în principal ca urmare a reducerii marjei brute. Rezultatul net a fost influenţat atât de această evoluţie, cât şi de creşterea cheltuielilor cu amortizarea cu aproximativ 13,6 milioane de lei, asociată investiţiilor în mijloace de transport şi infrastructura logistică", se menţionează în comunicat.
Aquila comercializează şi dezvoltă branduri în retailul modern, comerţul tradiţional, HoReCa şi alte canale specializate, printr-o platformă integrată de vânzări, trade marketing, execuţie în piaţă şi logistică.
Cu operaţiuni în România, Republica Moldova şi Ungaria, Aquila gestionează un portofoliu de peste 22.000 de produse şi deserveşte peste 78.000 de puncte de vânzare. Infrastructura companiei permite distribuţia produselor în regim ambiental, refrigerat şi congelat.
În 2025, Aquila a înregistrat venituri de aproximativ 3,5 miliarde de lei, în creştere cu 18% faţă de anul precedent.
