Sindicatele din educaţie au anunţat luni că greva generală declanşată în 22 mai se suspendă. Sindicaliştii au precizat, însă, că dacă în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanţa de urgenţă privind salariile din învăţământ, greva va fi reluată. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca a declarat luni, despre încetarea grevei din educaţie, că asistăm la o victorie a tuturor celor care au susţinut educaţia. Ea a anunţat că Guvernul a adoptat în şedinţă două Ordonanţe de urgenţă care oferă garanţiile solicitate de cadrele didactice, pentru a avea încredere că rolul lor este recunoscut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Ligia Deca: Asistăm la o victorie a tuturor celor care au susţinut educaţia / Guvernul a adoptat în şedinţă două Ordonanţe de urgenţă care oferă garanţiile solicitate de cadrele didactice, pentru a avea încredere că rolul lor este recunoscut - DOCUMENT

”Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET”, în urma consultării liderilor organizaţiilor sindicale afiliate, în cadrul şedinţelor Colegiilor liderilor celor două federaţii, au luat decizia suspendării grevei generale”, anunţă sindicaliştii.

Ei condiţionează suspendarea protestului de instituirea, în ordonanţa de urgenţă ce urmează a fi aprobată în şedinţa de Guvern de luni, prin articol distinct, a:

- principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut şi care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public;

-   acordării primei tranşe de majorare salarială (50% din creşterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024.

”În situaţia în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanţa de urgenţă, greva va fi reluată”, avertizează sindicatele.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.