Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual anunţă că, de săptămâna viitare, încep protestele faţă de politicile fiscal bugetare. ”Nu acceptăm sfidarea de către coaliţia de guvernare”, au transmis sindicaliştii, precizând că ar putea ajunge până la boicotarea alegerilor din 2024.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Începând de săptămâna viitoare, vom protesta, în Bucureşti, la sediile Guvernului, MAI, Ministerului Finanţelor şi Ministerului Muncii, împotriva politicilor fiscal-bugetare discriminatorii şi ineficiente, prin care actuala coaliţie de guvernare încă ne amână acordarea unor drepturi restante şi ne ignoră revendicările pentru 2024, sfidând, în continuare, Sistemul de Ordine Publică şi familia bugetară ocupaţională din care facem parte (vom anunţa, în timp util, locaţiile şi orele de desfăşurare a protestelor)”, a transmis, vineri, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, într-un comunicat de presă.

Sindicaliştii prezintă argumente care îi determină să iasă în stradă:

  - cerem aplicarea, în integralitate, a Legii-cadru a salarizării 153/2017, respectiv acordarea sporurilor şi idemnizaţiilor la valorile salariale din iunie 2023, şi nu la cele aflate acum în plată, care sunt mult mai mici; în fapt, familia ocupaţională bugetară Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională a fost discriminată, în ultimii ani, din punct de vedere salarial, prin tot felul de OUG, care au impus prorogări, respectiv neaplicarea, la termenele prevăzute, a Legii-cadru 153/2017, Anexele nr. VI şi VIII, care privesc poliţiştii, militarii şi personalul contractual din SAOPSN;

   - cerem includerea în bugetul public aferent anului 2024 a sumelor pentru plata personalului MAI care va fi implicat în cele două scrutine de alegeri de anul viitor, similar membrilor birourilor electorale de circumscripţie;

   - se impune actualizarea salariilor, de la 1 ianuarie 2024, în raport cu indicele de inflaţie stabilit oficial de către INS, dar şi cu preţurile principalelor produse de consum şi ale utilităţilor (minim 13,8%);

   - vrem actualizarea salariului de grad în raport cu salariul minim pe economie, stabilit prin HG, nu cu valorile de referinţă actuale, diminuate şi discriminatorii faţă de alte categorii bugetare;

   - cerem asigurarea protecţiei juridice a poliţistului, prin modificarea legislaţiei, în sensul incriminării mai drastice a faptelor de ultraj (arest preventiv şi închisoare cu executare pentru făptuitori, fără alternative sancţionatorii);

   - se impune modernizarea Statutului poliţistului (actualul datează din 2002) şi adoptarea unui Ghid al carierei în profesia de poliţist, în concordanţă cu realităţile actuale;

   - cerem actualizarea normei de hrană (pentru poliţişti şi PC) şi a normei de echipare, în raport cu statisticile oficiale ale INS şi cu prevederile legale în domeniu;

   - se impune actualizarea sporului pentru suprasolicitare neuropsihică acordat poliţistilor judiciarişti / beneficiarilor din MAI, la nivelul maxim prevăzut de Lg. 153/2017, şi nu la valoarea minimă, aflată în plată;

   - cerem actualizarea, la preţul pieţei, a compensaţiei pentru chirie, care se plăteşte şi în prezent la cuantumul stabilit în urmă cu 14 ani (2009);

  - cerem indexarea pensiilor militare de stat conform celor din sistemul de pensii publice;

  - vrem obţinerea dreptului constituţional la grevă pentru poliţişti, deoarece actualele pârghii de luptă sindicală sunt insuficiente pentru categoria noastră profesională, avantajând forul legislativ, MAI şi Guvernul.

Sindicaliştii precizează că au notificat prim-ministrul României, miniştrii Afacerilor Interne, Finanţelor şi Muncii şi preşedinţii Camerelor parlamentare că, dacă nu le vor fi soluţionate revendicările, îşi rezervă ”dreptul de a organiza acţiuni de protest, respectând litera legii, cu stricteţe, fără efectuarea de ore suplimentare din partea funcţionarilor publici cu statut special - poliţişti din MAI/Poliţia Română/Poliţia de Frontieră/Imigrări, Paşapoarte ş.a. -,  care vor soluţiona prioritar doar urgenţele şi apelurile la 112, inclusiv în perioada apropiată, a Sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou, când concetăţenii din diaspora urmează să revină în ţară sau să se deplaseze peste graniţă, în scop turistic”.

”De asemenea, în cazul în care nu se vor găsi soluţii, pentru solicitările noastre legitime, având în vedere faptul că Poliţia este entitatea care poate asigura echidistant, imparţial, obiectiv şi eficient paza secţiilor de votare,  vă informăm că vom boicota cele 4 sesiuni de alegeri din 2024”, au mai transmis sindicaliştii.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.