Ca urmare a confirmării a celui de al treilea focar de pestă porcină africană, din acest an, într-o gospodărie din localitatea Brateiu, sâmbătă a avut loc în sistem on-line şedinţa Centrului Local de Combatere a Bolilor Sibiu, informează reprezentanţii Instituţiei Prefectului-Judeţul Sibiu. Astfel, a fost aprobat un plan de măsuri pentru combaterea focarului de pestă porcină africană, fiind instituit în jurul focarului o zonă de protecţie de 3 km, care include localităţile Brateiu şi Dârlos, precum şi o o zonă de supraveghere în jurul focarului, de minim 10 km.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„În cadrul şedinţei s-a prezentat şi aprobat Planul de măsuri privind combaterea focarului de Pestă Porcină Africană,  pentru care s-a stabilit realizarea următoarele activităţi:

- Se instituie în jurul focarului o zonă de protecţie de 3 km, care include  localităţile: BRATEIU şi DÂRLOS; fonduri de vânătoare F.V. 31 AŢEL si F.V.F.V.32 DARLOS – din jud. SIBIU;

- o zonă de supraveghere în jurul focarului, de minim 10 km, care include si zona de protective, pe raza localităţilor: MEDIAS, VALEA LUNGA, BLAJEL, PAUCEA, CURCIU, SMIG, GIACAS, ALMA, ATEL, DUPUS, BIERTAN, RICHIS, BUZD, MOSNA si IGHISU NOU ; fonduri de vânătoare F.V. 30 MOSNA, F.V. 33 DUMBRAVENI, F.V. 28 BAZNA si F.V. 35 BIERTAN  din judeţul Sibiu;

- în aceste zone, instituţiile parte a CLCB cu atribuţii în controlul bolii, vor aplica măsurile stabilite in legislaţia comunitară specifică: Regulamentul (UE)2016/429 al Parlamentului European si al Consiliului privind bolile transmisibile ale animalelor si Regulamentul Delegat (UE) 2020/687 al Comisiei de completare a Regulamentului 429/2016 in ceea ce priveşte normele de prevenire si control al anumitor boli listate”, arată comunicatul de presă al Instituţiei Prefectului Judeţul Sibiu.

Instituţia însărcinată cu dirijarea, monitorizarea măsurilor de control si raportarea periodică în CLCB a progreselor obţinute este Direcţia Sanitară Veterinară si pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu, prin Directorul Executiv. Nerespectarea acestei dispoziţii reprezintă încălcarea legii şi se sancţionează în conformitate cu prevederile H.G. 984/2005 cu modificările ulterioare, mai arată sursa citată.

Evaluarea animalelor şi produselor se va derula conform  Hotărârii de Guvern  nr. 1214 din 7 octombrie 2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor.

În cazul acestui focar, în funcţie de rezultatul anchetei epidemiologice efectuate de medicul veterinar oficial, se va acorda  despăgubirea suinelor, pentru exploataţia in cauză, conform legislaţiei in vigoare.

A fost decisă uciderea suinelor existente in exploataţie, în număr de 9 capete porc gras,  prin metoda „ucidere prin asomare cu pistol cu glonţ captiv şi decerebrare prin spiralizare”, acţiune care va fi făcută in cursul zilei de sâmbătă, in vederea limitării răspândirii bolii.

Neutralizarea cadavrelor rezultate din controlul bolii se va realiza prin ecarisare alternativă,  îngropare in situ,  pe raza localităţii Brateiu, acţiune urmată de dezinfecţii repetate, realizate de către reprezentanţii DSVSA Sibiu.

În cursul zilei de 21.12.2023,  medicul veterinar de liberă practică împuternicit de la CSV Mediaş s-a deplasat în exploataţia din comuna Brateiu ca urmare a notificării proprietarului privind  moartea a două capete suine, categoria -  porc gras.

„Ajuns la faţa locului  medicul veterinar a efectuat examenul clinic la nouă suine în viaţă, existente in exploataţie,  precum si examen anatomopatologic la cele două suine moarte şi a constatat existenţa unor semne clinice şi anatomopatologice ce pot fi atribuite pestei porcine africane. Medicul veterinar  a recoltat de la suinele moarte un număr de doua  seturi de organe, în vederea efectuării examenului virusologic, probe care au fost afluite la LSVSA Alba, boala fiind confirmată conform buletinului de analiza B.A. 13941/22.12.2023”, conform sursei menţionate.

Instituţia Prefectului Judeţul Sibiu menţionează că în exploataţie, conform bazei naţionale de date, la debutul bolii exista un număr total de 11 suine.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.