Tot mai mulţi ploieşteni ies în stradă, miercuri seară, pentru a manifesta împotriva Guvernului, la trei ore de la debutul protestului spontan din centrul oraşului, la care iniţial au participat aproximativ 500 de persoane, numărul manifestanţilor ajungând la 4.000. Oamenii au plecat de la sediile PSD din centrul oraşului şi au mărşăluit pe cel mai mare bulevard din Ploieşti scandând lozinci antiguvernamentale şi împotriva PSD, iar la ora transmiterii acestei ştiri centrul Ploieştiului este blocat de oameni, protestul desfăşurându-se fără incidente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Protesul început în jurul orei 17.00 în centrul municipiului Ploieşti continuă, iar la aproape trei ore şi jumătate de la debutul acestuia numărul manifestanţilor a crescut de opt ori.

Astfel, aproximativ 4.000 de ploieşteni sunt în stradă, miercuri seară, pentru a manifesta împotriva deciziei Guvernului de a adopta ordonanţele de urgenţă privind graţierea şi modificarea Codului Penal şi a celui de Procedură Penală.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

O coloană de manifestanţi formată din aproximativ 3.000 de persoane a mărşăluit pe Bulevardul Republicii, cea mai mare arteră rutieră dn oraş, blocând una dintre benzile acestuia, iar în centrul oraşului s-au unit cu alţi peste o mie de protestatari.

Circulaţia rutieră în centrul Ploieştiului este blocată, iar protestul se desfăşoară paşnic.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.