Secţia de Terapie Intensivă şi Centrul de Transfuzii din Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud au fost inaugurate, joi, după ce au fost complet modernizate, reabilitate, extinse şi dotate cu echipamente noi. La inaugurare a participat şi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, în ultimii doi ani ministerul alocând 12 milioane de lei pentru aceste investiţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În ultimii doi ani, Ministerul Sănătăţii a alocat 12 milioane de lei Spitalului Judeţean Bistriţa-Năsăud, pentru reabilitarea, extinderea si dotarea secţiei de ATI şi a UTS, se arată într-un comunicat de presă trasmis, joi, de MS.

În secţia de ATI au fost create nuclee de îngrijire: postul de supraveghere (directă şi/sau monitorizată), cameră de lucru pentru asistente, cuplată cu staţia centrală de monitorizare şi semnalizare, cabinete pentru medici anestezişti, sală de mici intervenţii şi tratamente speciale, spaţii de depozitare, spaţiu sanitar pentru prelucrarea şi igienizarea obiectelor de inventar, cu boxa pentru colectarea obiectelor murdare (rufe, deşeuri), vestiar-filtru pentru personalul medical, prevăzut cu grup sanitar şi duş, filtru de acces pentru pacienţi şi materiale, cuplat cu un spaţiu (vestiar) pentru echiparea în vestimentaţie de protecţie a persoanelor străine serviciului (aparţinători sau alt personal medical decât al secţiei).

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

De asemenea, suprafaţa secţiei a fost extinsă la 710 metri pătraţi.

Conform MS, la executarea lucrărilor au fost utilizate materiale bactericide, garantate pe întreaga durată de viaţă a construcţiei, având o activitate bactericidă de 5 ori mai mare, ceea ce înseamnă de 100.000 de ori mai puţine bacterii.

"Dotarea secţiei s-a făcut cu aparatura medicală de cea mai înaltă performanţă, lista echipamentelor, respectiv paturi speciale pentru ATI, ventilatoare respiratorii - la fiecare pat, monitoare pentru funcţii vitale - la fiecare pat, seringi automate - la fiecare pat, infuzomate - la fiecare pat, rampe pentru distribuţia fluidelor medicale - la fiecare pat, cărucior de resuscitare, defibrilator cu peace maker extern, ecograf, echipament pentru epurare extrarenală, sistem de încălzire a soluţiilor perfuzate, sistem încălzire pacient, EKG portabil, brancard transport cu butelie de oxigen, ventilator transport, monitor transport, aparat de măsurare a gazelor sanguine, aparat de măsurare a coagularii, lift mobil pentru ridicare şi transport pacient", arată MS.

În urma acestei investiţii, Comisia de acreditare a propus creşterea gradului Secţiei de Terapie Intensivă la gradul I.

"Anul acesta am avut la dispoziţie un buget istoric pe care l-am alocat spitalelor pentru dotare cu aparatură medicală. Din această toamnă începem să vedem materializate aceste investiţii. Secţia pe care am văzut-o astăzi este una dintre cele mai moderne din Europa", a declarat  ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.