Secretarul General al Ministerului Sănătăţii Georgeta Bumbac, numită în funcţie de fostul premier PSD Viorica Dăncilă, a fost demisă prin decizie a premierului Ludovic Orban, acesta precizând vineri, la Ministerul Sănătăţii, unde a sosit împreună cu noul ministru Nelu Tătaru, că un ministru nou trebuie să propună o persoană cu care să poată să facă echipă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Un ministru nou trebuie să facă o propunere de secretar general cu care să facă echipă”, a explicat Orban la sosirea la MS, împreună cu noul ministru Nelu Tătaru. Premierull fusese întrebat de ce a demis-o pe Gerogeta Bumbac.

Conform deciziei publicate joi în Monitorul Oficial, ”încetează exercitarea, cu caracter temporar, de către doamna Georgeta Bumbac a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Sănătăţii”.

Potrivit aceleiaşi decizii, Georgeta Bumbac predă lucrările şi bunurile care i-au fost încredinţate în vederea exercitării atribuţiilor de serviciu în termen de 3 zile de la data la care îi încetează exercitarea funcţiei.

Hotnews relata, în 17 ianuarie, că Georgeta Bumbac, fina baronului PSD de Constanţa Felix Stroe şi membră, potrivit propriei declaraţii de avere, în consiliile de administraţie a 3 companii de stat (CNAIR, Aeroporturi Bucureşti şi Administraţia Canalelor Navigabile), este menţinută de Victor Costache ca om-cheie în echipa sa, în funcţia de secretar general al Ministerului Sănătăţii. Georgeta Bumbac fusese numită în această funcţie "cu caracter temporar" de Viorica Dăncilă în septembrie anul trecut. Victor Costache a semnat, în 16 ianuarie Ordinul de ministru care prevede că Georgeta Bumbac va coordona nu mai puţin de 8 direcţii şi structuri din minister.

De asemenea, în locul lui Nelu Tătaru, numit joi ministru al Sănătăţii, a fost numit secretar de stat în minister Nicolae Dragoş Garofil, fost consilier de stat în cadrul Cancelariei premierului.

 
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.