Secretar de stat în Ministerul Mediului: Recomandăm cetăţenilor să acorde atenţie avertizărilor emise de ANM şi INHGA, să respecte indicaţiile autorităţilor şi să evite deplasările sau camparea în apropierea râurilor şi torenţilor

Secretar de stat în Ministerul Mediului: Recomandăm cetăţenilor să acorde atenţie avertizărilor emise de ANM şi INHGA, să respecte indicaţiile autorităţilor şi să evite deplasările sau camparea în apropierea râurilor şi torenţilor

Secretarul de stat în Ministerul Mediului Raul Pop a afirmat, luni, la şedinţa CMSU, că le recomandă cetăţenilor să acorde atenţie avertizărilor emise de meteorologi şi hidrologi, să respecte indicaţiile autorităţilor şi să evite deplasările sau camparea în apropierea râurilor şi torenţilor.

Şedinţa extraordinară a Comitetului Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă (CMSU) a fost convocată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, ca urmare a avertizărilor meteorologice de caniculă, instabilitate atmosferică accentuată şi fenomene meteorologice severe emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, precum şi a avertizării hidrologice emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor şi a fost condusă de secretarul de stat Raul Pop.

În cadrul acesteia, au fost analizate prognozele şi avertizările emise pentru luni şi marţi, precum şi măsurile necesare pentru limitarea efectelor fenomenelor meteorologice prognozate şi pentru protejarea populaţiei.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, România se va confrunta cu un episod de vreme severă, caracterizat atât prin temperaturi ridicate şi disconfort termic accentuat, cât şi prin fenomene de instabilitate atmosferică accentuată. De altfel, ANM a emis, în ultimele 24 de ore, 33 de mesaje privind fenomene meteorologice periculoase imediate: 10 avertizări nowcasting de cod roşu, 17 de cod portocaliu şi 6 de cod galben.

"Ţinând cont de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice pentru următorul interval de timp şi de posibilitatea producerii unor precipitaţii importante cantitativ în perioade scurte, recomandăm cetăţenilor să acorde o atenţie sporită avertizărilor oficiale emise de ANM şi INHGA, să respecte indicaţiile autorităţilor şi ale personalului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi să evite deplasările sau camparea în apropierea râurilor şi torenţilor. Recomandăm populaţiei să manifeste o vigilenţă sporită şi să urmărească informaţiile actualizate disponibile inclusiv pe platforma fiipregatit.ro. Marile cursuri de apă din zonele aflate sub avertizări hidrologice beneficiază de amenajări hidrotehnice şi hidroenergetice importante, care pot atenua viiturile, acestea aflându-se într-o stare bună de funcţionare şi siguranţă. Atragem însă atenţia deţinătorilor de acumulări de importanţă locală, utilizate pentru piscicultură sau agrement, că au obligaţia legală de a asigura funcţionarea în siguranţă a amenajărilor hidrotehnice administrate, astfel încât să prevină inundarea zonelor adiacente. Ţinând cont că aceasta este şi perioada în care se desfăşoară lucrări agricole, deţinătorii unor astfel de acumulări trebuie să asigure funcţionarea descărcătorilor, să elimine blocajele şi să cureţe grătarele care pot afecta funcţionarea acestora, iar, la solicitarea autorităţilor competente, să realizeze pregoliri, astfel încât să fie evitată afectarea zonelor din apropiere. De asemenea, atragem atenţia şi deţinătorilor iazurilor şi depozitelor miniere, care trebuie să asigure preluarea şi evacuarea în siguranţă a apelor provenite din precipitaţii sau din scurgeri torenţiale, pentru a preveni eventuale incidente sau avarii", a declarat Raul Pop.

Pentru luni şi marţi, sunt în vigoare avertizări meteorologice de cod galben pentru caniculă şi disconfort termic ridicat, care vizează sudul Olteniei, sudul, centrul şi estul Munteniei şi sud-vestul Dobrogei. Temperaturile maxime vor fi de 34 - 35 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

În acelaşi timp, luni şi marţi, sunt prognozate perioade de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, cu averse torenţiale însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi vijelii.

A fost emisă o avertizare de cod galben care vizează Muntenia, Dobrogea, Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei şi cea mai mare parte a Carpaţilor Meridionali, de Curbură şi Orientali, unde sunt prognozate averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii puternice, cu rafale de 50-70 km/h, izolat de peste 80 km/h, şi grindină de mici şi medii dimensiuni (1-3 cm). În intervale scurte de timp (1 - 3 ore) şi prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15 - 30 l/mp şi, izolat, de peste 30 - 50 l/mp.

De asemenea, sunt în vigoare avertizări de cod portocaliu emise de ANM, care vizează cea mai mare parte a Moldovei, nordul şi centrul Munteniei, nordul Dobrogei şi local Carpaţii Meridionali şi Orientali, unde sunt prognozate averse torenţiale importante cantitativ, vijelii puternice cu rafale de 70 - 90 km/h, grindină de medii şi, posibil, mari dimensiuni (2 - 5 cm) şi frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp (1 - 3 ore) şi prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 25 - 50 l/mp şi, pe arii restrânse, de peste 60 - 70 l/mp.

La rândul lor, hidrologii au emis o avertizare hidrologică ce vizează scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale, precum şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice Someşul Mare, Mureş, Olt, Argeş, Ialomiţa, Siret, Prut şi râurile din Dobrogea, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

În cadrul şedinţei CMSU au fost dispuse măsuri precum monitorizarea permanentă a evoluţiei fenomenelor meteorologice şi hidrologice, menţinerea unei legături operative între structurile din subordinea şi coordonarea MMAP şi autorităţile responsabile cu gestionarea situaţiilor de urgenţă, pregătirea intervenţiilor în zonele cu risc ridicat de producere a fenomenelor periculoase şi informarea permanentă a populaţiei şi a autorităţilor locale cu privire la evoluţia avertizărilor.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor