Secretarul de stat din cadrul Ministerului Apărării Naţionale (MApN) Sorin-Dan Moldovan a afirmat, marţi, în cadrul unei întâlniri avute cu un reprezentant al Ministerului Apărării din Germania, că prezenţa avioanelor de luptă Eurofighter Typhoon şi activitatea detaşamentului german pentru misiunea NATO de Poliţie Aeriană consolidată sunt esenţiale, cu atât mai mult cu cât este acordată o prioritate deosebită protejării spaţiului aerian. Moldovan a precizat că militarii români şi cei germani se antrenează zilnic pentru dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare.
Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au anunţat, marţi seară, că secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Sorin-Dan Moldovan, a avut o întrevedere bilaterală cu secretarul de stat parlamentar din cadrul Ministerului Apărării din Germania, dr. Nils Schmid, ocazionată de vizita acestuia în România, la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, din judeţul Constanţa.
”Discuţiile au aprofundat coordonatele abordate în cadrul întrevederii la nivel de şefi de state şi de guverne din iulie a.c. de la Berlin şi s-au axat pe teme referitoare la situaţia de securitate europeană şi regională, precum şi pe perspectivele relaţiei strategice bilaterale de apărare dintre România şi Germania, cu accent pe cooperarea în domeniul industriei de profil”, au afirmat reprezentanţii Ministerului Apărării.
Ei au precizat că pe timpul întrevederii a fost evidenţiată împlinirea, în acest an, a 145 de ani de relaţii diplomatice bilaterale între România şi Germania, precum şi celebrarea a 70 de ani de la aderarea Germaniei la Alianţa Nord-Atlantică.
“Germania este unul dintre cei mai importanţi parteneri şi aliaţi ai României, relaţia de anvergură strategică fiind esenţială pentru consolidarea şi modernizarea capacităţii de apărare şi pentru susţinerea apărării Ucrainei şi R. Moldova”, a declarat secretarul de stat Moldovan.
El a mulţumit Germaniei pentru contribuţia la misiunile de poliţie aeriană consolidată, considerând-o o dovadă clară a unităţii şi solidarităţii dintre ţările noastre.
”Prezenţa avioanelor de luptă Eurofighter Typhoon şi activitatea detaşamentului german pentru misiunea NATO de poliţie aeriană consolidată sunt esenţiale cu atât mai mult cu cât acordăm o prioritate deosebită protejării spaţiului aerian. Astfel, participăm împreună la securizarea teritoriului aliat, iar militarii noştri se antrenează, exersează şi se perfecţionează în fiecare zi pentru consolidarea interoperabilităţii şi dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare”, a transmis secretarul de stat Sorin-Dan Moldovan.
La rândul său, Nils Schmid a afirmat că “participarea Germaniei la misiunile de politie aeriană în România reprezintă un semnal puternic de solidaritate aliată pentru a asigura securitatea Flancului Estic împotriva ameninţărilor de orice natură”.
Cele două delegaţii au discutat provocările de securitate din regiunea Mării Negre şi necesitatea cooperării europene în industria de apărare, fiind apreciat proiectul privind construirea unei fabrici de pulberi în judeţul Braşov, derulat cu compania Rheinmetall.
În ceea ce priveşte agenda aliată, a fost împărtăşită nevoia de a spori eforturile dedicate întāririi Flancului Estic, in acelaşi registru fiind abordată şi importanţa implementării deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Haga din iunie, precum şi a sprijinirii în continuare a Ucrainei şi Republicii Moldova.
În încheiere, cei doi oficiali au reafirmat angajamentul comun faţă de menţinerea dialogului bilateral şi au subliniat importanţa consolidării cooperării în domeniul apărării, ca răspuns strategic la provocările şi ameninţările actuale la adresa securităţii regionale şi internaţionale.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







