Ordonanţa de urgenţă nr. 20/2016 privind salarizarea din sistemul bugetar pare să fi fost semnată “pe genunchi” şi a suferit modificări şi corecţii pe drumul dintre instituţii fără a lua în considerare amendamentele şi/sau propunerile organizaţiilor sindicale reprezentative şi fără a fi rezultatul unor negocieri corecte, consideră reprezentanţii Federaţiei Sanitas, avertizând că ar putea fi declanşate acţiuni sindicale radicale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a analizat, miercuri, Ordonanţa de urgenţă nr.  20 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, constatând că revendicarea sindicaliştilor, de eliminare a inechităţilor salariale prin realizarea corecţiilor imperios necesare în grilele de salarizare din sistemul bugetar, nu a fost rezolvată.

“OUG nr. 20/2016 se dovedeşte a fi un act legislativ care pare să fi fost semnat «pe genunchi», care a suferit modificări şi corecţii pe drumul dintre instituţii (Ministerul Muncii - Guvern - Monitorul Oficial) fără a lua în considerare amendamentele şi/sau propunerile organizaţiilor sindicale reprezentative şi fără a fi rezultatul unor negocieri corecte. Federaţia Sanitas a preluat în perioada de consultare toate propunerile de amendare a Ordonanţei de urgenţă de la membrii noştri de sindicat şi le-a înaintat şi susţinut în discuţiile cu reprezentanţii guvernamentali. Aceste propuneri vizau eliminarea inechităţilor şi în ceea ce priveşte personalul TESA, salariaţii din asistenţa socială, toţi angajaţii din DSP-uri, personalul medico-sanitar din medicina şcolară”, precizează Sanitas.

Consiliul naţional al federaţiei susţine că, în realitate, actul normative a adus deservicii unei părţi importante a salariaţilor din sănătate.

“Am constatat cu maximă nemulţumire şi dezamăgire că acest Guvern, tehnocrat, în a cărui expertiză am crezut şi am sperat că neapartenenţa politică îi va permite adoptarea unor măsuri real şi general pozitive, a adus de fapt deservicii majore unei părţi semnificative a salariaţilor din Sănătate, accentuând nemulţumirea şi confuzia acestora”, susţin sindicaliştii.

Federaţia Sanitas solicită organizarea de urgenţă a unei întâlniri comune a membrilor Biroului Executiv cu ministrul Sănătăţii, ministrul Muncii şi premierul Dacian Cioloş pentru discutarea tuturor anomaliilor semnalate şi identificarea de soluţii posibil de pus în practică înainte de punerea în aplicare a OUG nr. 20/2016 şi susţine că va depune toate propunerile de amendare a actului normativ şi la cele două Camere ale Parlamentului.

“În funcţie de rezultatul discuţiilor cu reprezentanţii guvernamentali, în perioada imediat următoare organele de conducere ale Federaţiei vor decide asupra formelor concrete de luptă sindicală la care vor recurge şi vor stabili calendarul acestora. Atragem atenţia tuturor factorilor de decizie că suntem gata să folosim toate metodele de luptă la îndemână pentru soluţionarea revendicărilor noastre, iar pe fondul actual al crizei din Sănătate, o acţiune sindicală radicală ar putea destabiliza iremediabil sistemul sanitar, răspunderea fiind categoric a decidenţilor actuali”, avertizează sindicaliştii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.