Ministerul Sănătăţii anunţă, joi, că trimite Corpul de Control la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon Bucureşti, după ce un asistemt medical a sesizat că 20 de pacienţi ar fi murit din cauza administrării necorespunzătoare a unui medicament. De asemenea, directorul de îngrijiri acuză că este împiedicat să-şi desfăşoare activitatea. Conducerea unităţii medicale a declanşat o anchetă internă în acest caz. La rândul său, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat că echipa de control de la Ministerul Sănătăţii va fi însoţită de un reprezentant al Colegiului Medicilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Rafila: Mâine dimineaţă Corpul de Control al ministrului Sănătăţii va fi la Spitalul ”Sfântul Pantelimon”/ Un reprezentant al Colegiului Medicilor va însoţi echipa de control de la MS/ Managerul a dispus o anchetă
CITEȘTE ȘI Anchetă internă la Spitalul ”Sf. Pantelimon”, unde 20 de pacienţi ar fi murit în patru zile, după ce unii medici au dispus scăderea dozei de noradrenalină

”În urma sesizărilor pricmite de la directorul de îngrijiri al Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon care se refereau la împiedicarea exercitării atribuţilor sale în cadrul spitalului, ministrul Sănătăţii a decis trimiterea Corpului de Control pentru verificarea aspectelor sesizate”, a transmis, joi, Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă.

Sursa citată precizează că, totodată, joi, managerul spitalului a fost informat în scris de către directorul de îngrijiri că există informaţii provenite de la un asistent medical (nenominalizat), că în perioada 4-7 aprilie, în cadrul secţiei ATI ar fi decedat 20 de pacienţi printr-o administrare incorectă a unui medicament.

”Conducerea spitalului a alcătuit o comisie formată din medici din alte secţii care să verifice aspectele sesizate. De asemenea, şi Corpul de Control al Ministrului Sănătăţii se va implica în verificarea acestor acuzaţii grave legate de siguranţa pacienţilor. Fiind vorba de o activitate profesională medicală s-a solicitat sprijinul Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, iar concluziile, dacă se impune, vor fi înaintate şi altor instituţii abilitate”, a mai transmis Ministerul Sănătăţii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.