SANITAS, la finalul a opt ore de discuţii cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Băncii Mondiale: Au recunoscut toate părţile prezente că proiectul de lege aduce pierderi de venituri / Această lege nu mai există pentru SANITAS

SANITAS, la finalul a opt ore de discuţii cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Băncii Mondiale: Au recunoscut toate părţile prezente că proiectul de lege aduce pierderi de venituri / Această lege nu mai există pentru SANITAS

Reprezentanţii SANITAS anunţă, joi seară, că au avut o şedinţă de peste opt ore cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Băncii Mondiale, la finalul căreia ”au recunoscut toate părţile prezente că proiectul de lege aduce pierderi de venituri”. ”Această lege nu mai există pentru SANITAS”, anunţă sindicaliştii aflaţi în grevă generală.

"Astăzi, 30 iulie, în a treia zi de grevă generală SANITAS, reprezentanţii Federaţiei SANITAS au avut o şedinţă de lucru de 8 ore, la Ministerul Sănătăţii, cu stafful tehnic al acestei instituţii, o echipă de reprezentanţi ai Băncii Mondiale, experţi ai Ministerului Muncii şi reprezentanţii celeilalte federaţii reprezentative din Sănătate. Am acceptat această întâlnire pentru a face toate scenariile posibile pe actualul proiect de lege, în prezenţa specialiştilor Băncii Mondiale, ai Ministerului Muncii şi ai Ministerului Sănătăţii, astfel încât să nu mai putem fi acuzaţi de absolut nimeni că respingem acest proiect de lege în necunoştinţă de cauză sau manipulaţi de diverşi actori politici", au transmis, joi seară, reprezentanţii SANITAS:

Potrivit acestora, în niciunul dintre scenarii, legea nu este favorabilă salariaţilor din sistemul sanitar.

"Peste 40% din lucrătorii din sistemul sanitar (de regulă cei din secţiile grele, medici şi asistenţi medicali) rămân pe sume compensatorii în cele mai optimiste scenarii făcute pe actualul proiect de lege, ceea ce într-o logică elementară înseamnă că legea, în esenţă, scade veniturile! La finalul şedinţei au recunoscut toate părţile prezente că proiectul de lege aduce pierderi de venituri", susţin reprezentanţii SANITAS.

Aceştia anunţă că "această lege nu mai există pentru SANITAS".

SANITAS a declanşat greva generală încă de marţi, sindicaliştii fiind nemulţumiţi de Legea salarizării.

Premierul interimar Ilie Bolojan şi ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, au afirmat, în repetate rânduri, că veniturile nu scad în urma adoptării noii legi a salarizării.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră