Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi autorităţile sanitare americane au anunţat că monitorizează îndeaproape o nouă variantă a coronavirusului ce produce Covid-19, o tulpină care ar prezenta multiple mutaţii, deşi pentru moment, impactul pe care îl are BA.2.86 nu este clar, relatează agenţia Belga şi CBS News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

OMS a decis să clasifice această nouă variantă "în categoria variantelor aflate sub monitorizare, din cauza numărului foarte mare de mutaţii (peste 30) apărute la proteina spike", a scris organizaţia în buletinul său epidemiologic privind pandemia de Covid-19, publicat joi seară.

Proteina spike este cea care dă virusului aspectul său de coroană ţepoasă şi care permite SARS-CoV-2 să pătrundă în celulele gazdei.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC

4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Până în prezent, această nouă variantă a fost detectată doar în Israel, Danemarca şi Statele Unite.

La rândul său, CDC (Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA) a precizat că monitorizează îndeaproape această variantă.

În prezent, au fost raportate doar patru secvenţe cunoscute ale acestei variante, fără nicio legătură epidemiologică cunoscută între ele, explică OMS.

"Impactul potenţial al mutaţiilor BA.2.86 este în prezent necunoscut şi este în curs de evaluare atentă", precizează organizaţia, care subliniază încă o dată importanţa continuării monitorizării, secvenţierii şi notificării autorităţilor competente pentru a obţine o imagine exactă şi completă a pandemiei Covid-19.

OMS urmăreşte în prezent trei variante de interes ale coronaviruslui - XBB.1.5, XBB.1.16 şi EG.5 (Eris) -, iar şapte variante sunt sub supraveghere: BA.2.75, BA.2.86, CH.1.1, XBB, XBB, XBB.1.9.1, XBB.1.9.2 şi XBB.2.3.

Deşi, de la începutul lunii mai, OMS nu mai consideră pandemia ca fiind o urgenţă sanitară mondială, "virusul continuă să circule în toate ţările, continuă să ucidă şi continuă să se schimbe", a subliniat săptămâna trecută directorul său general, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

CE ESTE ÎNGRIJORĂTOR

Încadrarea atât de rapidă a acestei tulpini BA.2.86 la categoria "variantă sub monitorizare" a OMS este neobişnuită, notează CBS News, în condiţiile în care doar patru cazuri au fost depistate cu această variantă la nivel mondial. Este prea devreme pentru a spune dacă varianta va fi mai periculoasă decât tulpinile de virus care circulă în prezent, iar agenţia ONU spune că este nevoie de mai multe date pentru a înţelege ameninţarea pe care ar putea-o reprezenta BA.2.86, dar a accelerat clasificarea ei ca variantă sub monitorizare din cauza numărului mare de modificări constatate.

Zecile de modificări genetice ale tulpinii - un salt evolutiv faţă de apariţia variantei originare a Omicron, în 2021 - a ridicat semne de întrebare în rândul virusologilor, deoarece au început să apară din nou cazuri de Covid în întreaga lume.

Mutaţiile sale includ modificări la nivelul unor părţi-cheie ale virusului, ceea ce l-ar putea ajuta să se ferească mai bine de imunitatea căpătată de organism în urma unor infecţii anterioare sau a vaccinării.

XBB.1.5 este varianta de Omicron din care au descins multe tulpini recente, iar oficialii Food and Drug Administration din SUA au ales anterior XBB.1.5 ca tulpină pentru vaccinurile de rapel din această toamnă.

BA.2.86 are însă 36 de mutaţii în raport cu varianta XBB.1.5, potrivit unui specialist citat de CBS News.

Experţii spun că informaţiile conform cărora BA.2.86 a fost depistată în ţări de pe trei continente diferite - Danemarca, Israel şi SUA - sugerează, de asemenea, că este cel puţin capabilă să se transmită pe scară largă şi ar fi putut să se răspândească nedetectată de ceva timp.

Primul caz de BA.2.86 din SUA a fost raportat de un laborator de la Universitatea din Michigan. Nu este clar dacă probele au fost colectate de la un pacient spitalizat în sistemul de sănătate condus de universitate sau de la o altă sursă.

În Danemarca, autorităţile sanitare au declarat că lucrează în prezent la cultivarea virusului, un pas esenţial pentru a evalua în continuare ameninţarea reprezentată de tulpina cu mutaţie puternică. Cele două cazuri depistate acolo nu aveau "nicio legătură epidemiologică" şi nu erau imunocompromise.

BA.2.86 VERSUS ERIS

Deocamdată, experţii spun că pentru a fi mai mult decât o "curiozitate ştiinţifică", BA.2.86 va trebui să demonstreze că poate depăşi alţi descendenţi ai variantei XBB Omicron, care se răspândesc rapid şi care sunt deja în creştere în întreaga lume.

Un descendent al XBB, o variantă numită EG.5 sau Eris, a urcat deja la aproape 1 din 5 cazuri la nivel naţional în SUA, conform estimărilor CDC publicate la începutul acestei luni.

Agenţia americană spune că BA.2.86 va rămâne agregat la părintele său îndepărtat, varianta Omicron cunoscută sub numele de BA.2, până când va atinge o prevalenţă de 1% în estimările sale ponderate.

Apariţia tulpinii are loc în timp ce producătorii de medicamente se pregătesc să lanseze luna viitoare noi vaccinuri pentru COVID-19 destinate tulpinilor XBB ale virusului, de care EG.5 este strâns legată. Moderna a anunţat joi că datele preliminare ale studiilor clinice cu privire la noile vaccinuri au confirmat "o creştere semnificativă a anticorpilor neutralizanţi" pentru EG.5.

Dar aceştia s-ar putea dovedi ineficienţi, dacă BA.2.86 reuşeşte să se răspândească mai mult. Unii specialişti cred că modificările tulpinii sunt suficiente pentru a risca să facă din vaccinurile care vizează XBB o "potrivire destul de slabă" cu BA.2.86.

Vestea bună este că BA.2.86 rămâne deocamdată o variantă rară, iar alte mijloacele de apărare puse în aplicare de organism ar putea, de asemenea, să funcţioneze în continuare pentru a respinge varianta puternic mutantă.

"Există, de asemenea, mecanisme mai largi de imunitate declanşate prin vaccinare şi infecţie care oferă o anumită protecţie împotriva bolilor grave chiar şi pentru variantele foarte puternic mutante", a declarat pentru CBS News Jesse Bloom, biolog evoluţionist la Centrul pentru Cancer Fred Hutch.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.