Ministerul Sănătăţii a început, anul acesta un proces de corectare a legislaţiei în ceea ce priveşte situaţia în care un pacient ajunge în unitatea sanitară într-o stare de imposibilitate absolută de a-şi exprima consimţământul. Demersul a fost demarat la solicitarea Avocatului Poporului, pornind de la un caz din judeţul Covasna. Primul pas a fost adoptarea, de către Guvern, a unei ordonanţe de urgenţă care a completat Legea drepturilor pacienţilor nr. 46/2003. Următorul pas a fost aprobarea unui ordin al ministrului Sănătăţii pentru completarea normelor de aplicare a legii nr. 46/2003. Acum, un ordin al ministrului Sănătăţii (nr. 2.342/2023), publicat luni în Monitorul Oficial, completează ordinul intrat în vigoare în luna aprilie, pentru a clarifica situaţiile în care pacientul se află în imposibilitate de a-şi exprima acordul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Situaţiile în care pacientul se află în imposibilitate de a-şi exprima acordul prevăzut la alin. (2) sunt următoarele: a) stare comatoasă; b) stare de inconştienţă; c) incapacitate fizică care face imposibilă exprimarea acordului”, se arată în noul ordin.

În plus, actul normativ clarifică situaţia în care un pacient nu a putut să exprime un acord sau un refuz pe această temă.

“În cazul pacientului pentru care nu a fost consemnat acordul sau refuzul acestuia privind desemnarea persoanelor (…), se prezumă că pacientul a fost în imposibilitate de a-şi exprima acordul”, prevede ordinul.

CE PREVĂD ULTIMELE REGLEMENTĂRI

Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 1.372/2023, publicat în 28 aprilie în Monitorul Oficial, prevede patru categorii de persoane care au acces la documentele medicale ale unui pacient în cazul decesului acestuia într-un spital, în care în care s-a aflat în într-o stare în care nu a putut să-şi exprime consimţământul pe perioada internării în unitatea sanitară.

Astfel, informaţiile medicale cu caracter confidenţial pot fi furnizate soţului supravieţuitor, ascendenţilor, descendenţilor şi unei rude de până la gradul IV.

Demersul de corectare a legislaţiei a fost iniţiat după ce biroul din Braşov al Avocatului Poporului s-a sesizat privind un caz din judeţul Covasna, al unei femei căreia i s-a refuzat comunicarea datelor, respectiv eliberarea documentelor medicale, în lipsa consimţământului exprimat explicit de fiul său, victimă a unui accident de circulaţie în cursul anului trecut.

Fiul persoanei respective a fost implicat într-un accident, pe raza comunei Micfalău, judeţul Covasna, în urma căruia a ajuns în stare gravă la spital şi a decedat.

“Este vorba de un pacient care a fost în imposibilitate absolută de a exprima vreo opţiune cu privire la desemnarea unei persoane care să aibă acces deplin la datele sale legate de diagnostic, tratament etc”, a precizat Avocatul Poporului.

Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului prevedea până recent, la articolele 21-22, că toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale, chiar şi după decesul acestuia, cu excepţia cazului în care pacientul îşi dă consimţământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.