Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat, marţi, că multe dintre planurile şi strategiile naţionale sunt în întârziere, pentru că nu pot fi puse în aplicare. Planul Naţional de Diabet, de exemplu, crede ministrul că ”a fost un basm, un roman” care nu are legătură cu realitatea sistemului medical românesc.
"Multe planuri sunt întârziate şi multe din ele, din punctul meu de vedere, sunt adevărate teze de doctorat care nu pot fi puse în aplicare. Pentru că au fost scrise de tot felul de specialişti în domeniu, cadre universitare care au vrut să arate că ştiu să scrie mult dar lucrurile foarte multe obiective, acţiuni care nu pot fi puse în aplicare şi avem aceste exemple din trecut", a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, după ce a participat la lansarea campaniei de construire a primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice pentru Copii din România
Acesta a precizat că toate planurile pe care le-a coordonat "sunt scurte la obiect, cu indicator clar măsurabil şi care pot fi puse în aplicare".
"Planul Naţional de Diabet nu a fost pus în aplicare pentru că a fost un basm, un roman, un plan care depăşeşte cu mult capacitatea sistemului de sănătate şi a României de a fi pus în aplicare şi nu pentru că am fi incompetenţi, ci pentru că ce scrie în acel plan nu are legătură cu realitatea din sistemul de sănătate", a mai declarat Rogobete.
Acesta a reiterat ideea că-şi doreşte ca pacienţii dependenţi de insulină să nu mai fie purtaţi pe la tot felul de cabinete: "Îmi doresc să scoatem această plimbare inutilă a pacienţilor între cabinetele medicale pentru a-şi achiziţiona senzorii şi pompele de insulină. Îmi doresc să deschidem în circuitul de farmacii cu lanţ deschis, oricum statul le plăteşte, oricum sunt compensate şi gratuite. Eu nu văd rostul pentru ce un pacient care ştim că are diabet să stea cu orele şi să-l plimbăm între cabinetele din ambulatoriu doar pentru a-şi primi acele dispozitive medicale, repet, care oricum sunt gratuite".
În legătură cu Planul Naţional, Rogobete a adăugat: "Vom discuta şi vă asigur că va fi unul suplu la obiect şi care va putea fi pus în aplicare. În cel mai scurt timp posibil".



























