Ministerul Sănătăţii face, luni seară, o serie de precizări privind eliberarea şi monitorizarea antibioticelor, subliniind că nu se impune niciun fel de model special de formular pentru acestea şi că în continuare antibioticele se vor elibera în baza unei reţete care se reţine în farmacie.
”Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la Ordinul ministrului Sănătăţii care reglementează modul de prescriere, eliberare şi monitorizare a antibioticelor pentru diminuarea consumului excesiv a acestora, facem următoarele precizări: Ordinul ministrului Sănătăţii reglementează informaţiile minime care trebuie să fie cuprinse în prescripţie şi NU IMPUNE niciun model special de formular. Antibioticele se vor elibera în baza unei reţete care se reţine în farmacie”, a transmis luni Ministerul Sănătăţii.
Evenimente
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
De asemenea, reprezentanţii ministerului transmit că doar în situaţii de urgenţă se pot elibera anumite antibiotice care acoperă doza pentru 48 de ore, fără prescripţie, în baza unei declaraţii pe propria răspundere.
”Antibioticele pentru copii (siropuri, forme pediatrice în soluţie) se vor elibera de către farmacie în ambalajul cel mai mic disponibil, care să poată acoperi doza necesară de urgenţă”, se arată în comunicat.
MS mai precizează şi că pentru limitarea eliberării antibioticelor fără reţetă, Ministerul Sănătăţii a redus termenul pentru situaţiile de urgenţă de la 72 la 48 de ore. Eliberarea dozei de urgenţă trebuie urmată de prezentarea ulterioară a pacientului la medic pentru consult şi obţinerea unei prescripţii adaptate afecţiunii sale.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...