Una dintre componentele Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale Victor Babeş din Capitală este medicina călătoriei. De-a lungul timpului a fost diagnosticată o paletă foarte largă de boli tropicale, la pacienţi care au călătorit în diferite ţări, iar în prezent sunt diagnosticate câte 5-6 cazuri de malarie lunar.
"Trebuie să spun că Secţia de boli tropicale reprezintă o componentă foarte importantă a spitalului şi a clinicii, pentru că acest capitol de boli de import, boli emergente şi, respectiv, medicina călătoriei, reprezintă un subiect fierbinte în permanenţă şi foarte bun pentru noi. Noi avem o experienţă foarte mare, pentru că trebuie să vă spun că de acum 50 de ani când s-a înfiinţat Clinica de boli infecţioase şi tropicale Victor Babeş, practic, profilul acesta de boli tropicale a fost adoptat în cadrul spitalului ca fiind unic în ţară, cum este şi acum, mai ales pentru că la momentul ăla în România, în acei ani, exista un număr foarte mare de studenţi străini, în special africani, care veneau să studieze în România şi a căror patologie trebuia diagnosticată şi tratată de cineva, iar domnul profesor Ludovic Păun, care a înfiinţat clinica, tocmai fusese la o specializare pe tema asta de medicină tropicală în India", a declarat Simin - Aysel Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale Victor Babeş din Capitală, luni seară, la Medika TV.
În această secţie sunt diagnosticate în special bolile provenite din zonele tropicale.
"Avem o paletă foarte largă de boli asociate călătoriei, în special din zone tropicale, dar aşa cum evoluează lucrurile în Europa, s-ar putea să mai vină şi din Europa de acum, nu numai din boli tropicale. E vorba în primul rând de malarie, multă malarie. Majoritatea vine din Africa, desigur, Africa subsahariană, dar avem din ce în ce mai multe arbovirusuri şi aici vorbim despre febra dengue", a declarat Simin - Aysel Florescu.
De regulă pacienţii care ajung aici sunt întrebaţi în ce ţări au călătorit, pentru ca diagnosticul să fie cât mai precis.
"Dacă încep să vă povestesc şi să vă arăt nişte fotografii despre o paletă foarte largă de boli atât virale, cât şi bacteriene, cât şi parazitare foarte importante care vin din zonele exotice pe care noi trebuie să le vedem din timp. Şi de aceea noi rugăm, instruim toţi studenţii, toţi rezidenţii, toţi specialiştii că prima dată când vorbeşti cu cineva cu o boală acută este să-l întrebi dacă a călătorit undeva. Este o întrebare foarte importantă. Ai călătorit undeva şi dacă zice da, atunci lucrurile se află. Când, unde, când te-ai întors? Şi de asemenea, sfatul nostru, dacă este cineva de altă specialitate, unde ajunge pacientul în primă instanţă, îi sfătuim că, decât să îl ţii, să îi faci nişte analize şi să nu fii sigur, mai bine îl trimit direct la noi. Pentru că, de exemplu, malaria este o boală care poate fi mortală dacă este ţinută pe loc fără tratament mai mult de 5-6 zile", a declarat Simin - Aysel Florescu.
Sunt 5-6 cazuri de malarie pe lună, a declarat Simin - Aysel Florescu.
"Pe lună, cred că avem 5-6 cazuri pe lună cel puţin de malarie care vin. Şi partea mai frumoasă a lucrurilor este că pe lângă faptul că colegii noştri din ţară, de la alte spitale de boli infecţioase, de multe ori ne transferă aceşti pacienţi, chiar cu elicopterul, pentru că sunt cazuri de astea care au câteva zile de evoluţie. Foarte mulţi dintre pacienţi deja ne ştiu şi de multe ori se autoadresează, adică vin direct. Sunt unii care vin direct de la aeroportul Otopeni, adică asta este şi spaima noastră acum apropo de Ebola, dar sunt pacienţi care ştiu spitalul, ştiu de existenţa noastră, ori ne-au mai şi vizitat, ca şi profilaxie preexpunere, deci ştiu de noi şi ştiu că ei vin la noi", a declarat Simin - Aysel Florescu.




























