Un corp nou de clădire construit la Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci, printr-o investişie de 4,2 milioane de lei, va găzdui două secţii moderne: Gerontopsihiatrie şi prima secţie din România de Adicţii Post Cură. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a participat la inaugurare, apreciind că zeci de oameni care vor primi îngrijire specializată în condiţii demne, aproape de casă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Astăzi, la Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci, în prezenţa ministrului Sănătăţii, am inaugurat un corp nou de clădire, realizat integral din fondurile Consiliului Judeţean Olt – o investiţie de 4,2 mil. lei, cu o suprafaţă desfăşurată de 1.523 mp”, a transmis, joi, Consiliul Judeţean Olt.

În acest spaţiu modern vor funcţiona două servicii medicale noi:

• Secţia III – Gerontopsihiatrie (24 paturi)

• Secţia IV – Adicţii Post Cură (24 paturi) – prima de acest gen din ţară în sistemul public, destinată continuării tratamentului pacienţilor după depăşirea fazei de sevraj, prin terapie, consiliere psihologică şi reintegrare socială.

”De luni, 18 august, primii pacienţi vor fi internaţi în aceste secţii, beneficiind de condiţii de cazare şi tratament la standarde actuale: saloane cu două paturi,  cu grup sanitar propriu, cabinete medicale, sală de tratament, sală de şedinţă, sală de mese pentru pacienţi şi vestiare”, au mai transmis reprezentanţii instituţiei citate.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a transmis că ”acolo unde există grijă, există şi vindecare”.

”În realitate cele 48 de paturi noi înseamnă zeci de oameni care, din 18 august, vor primi îngrijire specializată în condiţii demne, aproape de familiile lor. Înseamnă sală de tratament modernă, cabinete medicale bine echipate, saloane moderne şi spaţii gândite pentru recuperare”, a mai transmis Rogobete.

În total, spitalul ajunge acum la şapte pavilioane şi 180 de paturi moderne amplasate într-un complex medical modern, consolidându-şi rolul de centru medical esenţial pentru regiune. Investiţia Consiliului Judeţean Olt, de peste 4 milioane lei, nu este doar o sumă pe hârtie, ci o schimbare concretă în viaţa pacienţilor şi a familiilor lor.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.