Peste 400 de salvamontişti de la cele 70 de baza Salvamont România sunt pregătiţi să intervină pe durata minivacanţei de 1 Mai, specialiştii recomandând tuturor celor care aleg muntele în această perioadă ”atenţie şi responsabilitate”. Chiar dacă sezonul de schi s-a încheiat oficial, în zonele cu zăpadă există în continuare risc de avalanşă, în această perioadă pericolul fiind chiar mai mare, întrucât nu poate fi estimat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Suntem înaintea unei minivacanţe, în care mulţi dintre dumneavoastră veţi merge pe munte. Vremea este frumoasă, au început drumeţiile, căţăratul, turele cu bicicleta, zborul şi toate celelalte activităţi care ne sunt dragi vara pe munte, dar recomandăm atenţie şi responsabilitate tuturor, întrucât, chiar în condiţiile încheierii sezonului de schi, în ultima săptămână ne-am confruntat cu peste 50 de intervenţii pe munte”, a transmis Salvamont România.

Salvamontiştii avertizează că, mai există mari acumulări de zăpadă pe văi, în căldări şi pe unii versanţi şi recomandă mare atenţie în alegerea traseelor.

”Atâta timp cât este zăpadă pe munte nu suntem feriţi de avalanşe. Avalanşele care se produc în această perioadă, «avalanşele de primăvară», nu mai pot fi estimate de meteorologi sau salvamontişti, ele fiind declanşate în urma insabilităţii stratului de zăpadă datorita temperaturilor ridicate şi stratului de alunecare format de către apa rezultată din topirea zăpezii”, mai spusn salvamontiştii.

Aceştia anunţă că structurile Salvamont vor fi prezente pe munte cu efective sporite, respectiv peste 400 de salvatori montani în peste 70 de baze şi posturi Salvamont şi în zonele de practicare intensivă a sporturilor montane.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.