O aplicaţie mobilă, medEasy, destinată medicilor rezidenţi cu specializarea medicină de urgenţă, a fost lansată marţi, iar secretarul de stat în MAI Raed Arafat spune că aceasta vine în sprijinul a 1.000 de medici, cărora le va simplifica şi eficientiza activitatea şi comunicarea cu doctorii coordonatori, dar şi al pacienţilor, cărora doctorii le vor putea aloca mai mult timp.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tinerii medici aflaţi la finalul rezidenţiatului trebuie să facă dovada realizării procedurilor aferente specializării pe care şi-au ales-o, iar recurgând la sistemul existent un medic rezident petrece aproape două minute pentru a raporta cinci proceduri standard impuse, de exemplu, de un caz precum este un stop cardio-respirator. Aplicaţia îi va permite medicului rezident să efectueze aceeaşi raportare în 40 de secunde, prin simplificarea procesului şi a experienţei pentru utilizator, a declarat, la lansarea aplicaţiei, secretarul de stat Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

El a precizat că un medic rezident de la Unităţile de Primiri Urgenţe se confruntă zilnic, în medie, cu 20 de urgenţe, iar aplicaţia mobilă de raportare şi validare îi pune la dispoziţie în jur de 25 de minute în plus pentru a trata pacienţii în fiecare zi, ceea ce înseamnă aproximativ 15.000 de minute zilnic pentru toate Unităţile de Primiri Urgenţe de la nivel naţional. 

"Noua aplicaţie mobilă vine în sprijinul a 1.000 de medici, simplificându-le activitatea şi eficientizând-o, dar acţionează şi pentru beneficiul pacienţilor, deopotrivă, căci doctorii au la dispoziţie mai mult timp pentru a-i trata. În consecinţă, aplicaţia mobilă de raportare şi validare se aliniază cu angajamentul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă de a veni mai aproape de nevoile medicilor şi ale pacienţilor, iar parteneriatul cu Qualitance a fost un pas în această direcţie”, a mai spus dr.  Arafat. 

Prin această aplicaţie, medicii rezidenţi pot raporta direct de pe telefon, nemaifiind dependenţi de laptop sau desktop, pot vizualiza istoricul fiecărei proceduri şi pot raporta direct pe grupuri de proceduri. Totodată, doctorul responsabil pentru validare primeşte o notificare şi poate confirma execuţia imediat.

 Prototipul aplicaţiei mobile a fost demarat în septembrie 2016 în cadrul unui hackathon organizat de Google Developer Group Bucureşti. 

Aplicaţia, dezvoltată pro bono,de Qualitance, se găseşte pe Google Play Store şi pe App Store, fiindu-le disponibilă doar destinatarilor ei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.