”Proiectul nostru de înnoire profundă a PSD nu este din păcate fezabil. Am intrat în această competiţie cu convingerea că putem schimba lucrurile, că putem construi o echipă serioasă, profesionistă, capabilă să redea speranţa acestui partid. Dar realitatea e alta. PSD a devenit un spaţiu dominat de tranzacţii, frici şi calcule personale. Nu mai există curaj, dezbatere reală sau dorinţă de reformă. Am întâlnit mulţi colegi care mi-au dat dreptate, dar prea puţini au fost dispuşi să se implice deschis”, a scris Corlăţean pe Facebook.
El mulţumeşte în mod special, în acest context, mai ales colegilor săii Robert Cazanciuc şi Constantin Toma, deşi spune că au mai fost şi alţii, pe care a evitat însă să îi expună, ”pentru a evita anumite repercusiuni”.
”Am tras o concluzie dureroasă, dar necesară: în condiţiile actuale, proiectul meu nu este posibil. Închei acest drum după 24 de ani de loialitate faţă de partid, cu fruntea sus. Nu regret nimic. România are nevoie de o altă direcţie. Şi merităm mai mult„, conchide Corlăţean.
El are asociat postării şi un mesaj video în care afirmă că lternatva pe care a încercat să o ofere şi anume o echipă de oameni pregătiţi, educaţi, care vorbesc limbi străine, cu crediblitate, nu este fezabilă. El a precizat că PSD seamănă tot mai puţin cu un partid politic şi este o entitate cu conţinut economic, cu lideri care preferă să îşi negocieze propriile interese, influenţe, proiecte şi bani.
”Au trecut două luni de când din faţa Parlamentului am anunţat public angajamentul şi dorinţa mea de a-mi asuma candidatura la preşedinţia Partidului Social Democrat la viitorul congres. Au fost două luni pline, intense, de discuţii pretutindeni în ţară cu colegii şi colegele de partid. Alternativa pe care am încercat să o ofer, o echipă de oameni pregătiţi, educaţi, cu limbi străine, cu credibilitate, care să ofere speranţă membrilor, simpatizanţilor de partid şi să relansez acest partid, nu este fezabilă. PSD seamănă tot mai puţin cu un partid politic, este mai degrabă o entitate cu conţinut economic, cu un profil de lideri tranzacţionali, care preferă să îşi negocieze, să îşi tranzacţioneze propriile interese, influenţe, putere, poziţii de influenţă, proiecte şi bani. Asta este realitatea”, a declarat, luni, Titus Corlăţean.
El a adăugat că este neobişnuit să vorbeşti în PSD despre viziune politică şi ideologie.
”A vorbi astăzi în PSD despre o viziune politică, ideologică de relansare a PSD, de reînnoire, despre valori, despre principii, este un lucru neobişnuit. După o perioadă extraordinară în care am avut şi experienţe pozitive, am primit şi foarte multe încurajări, dar am descoperit, pentru că aşa este, când cineva este Kiseleff şi are butoane, are putere, are influenţă, are bani prin instrumentele sale din spaţiul public şi-a permis să acuze, să lanseze tot felul de acuzaţii, am descoperit că sunt fie omul ruşilor, fie al chinezilor, că am averi nemăsurate. Până şi soţia mea, profesor şi logoped la o şcoală specială, copii cu dizabilităţi, o femeie extraordinară care lucrează cu aceşti copii şi ea a devenit un factor negativ în societate, am văzut aceste lucruri, le-am experimentat, am încercat să merg mai departe, din păcate, oamenii care gândeau la fel nu au dorit să îşi asume acest proiect cu curaj”, a mai transmis Titus Corlăţean.
El susţine că PSD nu mai are o viaţă politică democratică vie în partid.
”Trebuie să constat că în PSD-ul de astăzi găsim tot mai puţini bărbaţi politici. Sunt mulţi oameni în continuare pregătiţi, de bună calitate, care pot reforma şi au performat. Foarte puţini care sunt capabili, doritori şi curajoşi să-şi asume public opiniile pe care le susţin altfel pe colţuri, şuşotit, cu teamă, cu frici de a nu fi vizualizaţ, monitorizaţi. Este o concluzie tristă care arată că, din păcate, PSD-ul nu mai are o viaţă politică democratică vie în partid şi asta înseamnă moartea politică a unui partid. Închei practic un ciclu de 24 de ani în politică, întotdeauna în PSD la bine şi la greu, nu regret existenţa mea în PSD în toţi aceşti ani. Ţinem legătura şi sperăm să fie mai bine pentru România în următorii ani deşi direcţia aşa cum o văd eu în momentul de faţă, cel puţin în PSD este meai degrabă descurajantă”, a mai declarat Titus Corlăţean.
El şi-a anunţat în 10 august intenţia de a candida la şefia PSD.
”Discut cu colegii de foarte multă vreme, m-au căutat, sunt foarte mulţi oameni care împărtăşesc ideile de revitalizare a partidului, oameni corecţi, pregătiţi, educaţi, cu şcoala la zi, corectă, cu diploma pe masă, oameni cu credibilitate”, a afirmat atunci Corlăţean.
Ulterior, a apreciat că PSD nu ar fi trebuit să intre la guvernare.
La acel moment, preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că este bună concurenţa în cadrul formaţiunii, dar că lupta electorală internă nu trebuie să ducă la slăbirea partidului.
”Titus e un camarad vechi. Mi-aduc aminte că, în urmă cu vreo 20 de ani, l-am susţinut să fie secretarul general al Partidului Social-Democrat şi a fost. M-am bucurat că a făcut parte din mai multe guverne, Ponta şi toate celelalte lucruri, dar e un coleg pe care eu îl respect şi e foarte bine că există concurenţă în Partidul Social Democrat (…) PSD-ul trebuie să iasă întărit din această competiţie internă”, a declarat, luni, Sorin Grindeanu, referindu-se la candidatura lui Titus Corlăţean pentru funcţia de preşedinte al PSD.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.