În lumea lui George Antonio Andrei, un băiat nevăzător, muzica are culoare. Compune şi cântă "cu culoarea verde", vede pianul lucios, cu coadă mare şi lungă, cu sunet cald şi îşi imaginează natura ca o "poiană cu păsărele care cântă şi cu flori multe". A cântat cu Voltaj în aproape zece concerte, a înregistrat un videoclip cu Marius Bob de la Bere Gratis şi visează să îşi facă o carieră în muzică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

"M-am născut aşa, în întuneric. Oarecum îmi place"

Este duminică după-amiază. Soarele strălucitor a umplut  parcurile de copiii ieşiţi la joacă. Chiar şi în parcul din faţa Ateneului Român nu a mai rămas nicio bancă liberă. Dar, pe uşile masive ale cetăţii muzicii bucureştene intră în grabă câţiva copii însoţiţi de părinţi. Se vede că nu au timp pentru joacă. Trebuie să ajungă în sală. Vorbesc despre un mare spectacol. “Trebuie să arătăm ceea ce altfel  nu se vede, o mare lumină, un mare spectacol”, spune în fugă un adult.

Pe scenă, un băiat cântă la pian. Nu are nicio partitură. Şi totuşi cântă. Toată lumea din sală îl ascultă. Din când în când, un bărbat îi dă sfaturi. Copilul cântă şi zâmbeşte ca un mare pianist.

George Antonio Andrei, la Ateneu
George Antonio Andrei, la Ateneu

După ce termină repetiţia este condus la locul unde mă aflam, pe un rând din mijlocul sălii. Mă salută politicos, apoi îmi spune direct: “Iubesc muzica. Îmi place să cânt, dar mai ales să compun. Am deja trei compoziţii, unele sunt pe Youtube".

Se opreşte puţin. Apoi se prezintă: “Mă numesc George Antonio Andrei. Am 14 ani . Sunt elev în clasa a VIII-a la Şcoala pentru Deficienţi de Vedere. Cânt la pian. Aş vrea să-mi fac o carieră din muzică. Îmi place mult să cânt, dar mai mult să compun. Am compus trei melodii pe care le puteţi găsi şi pe Youtube: «George - În natură», compusă în 2014, «George - Fluturaş», compusă în 2015 şi  «George - Gând de primăvară», compusă acum o lună. Melodiile mele sunt aşa cum le simt. Nu aş putea să îmi caracterizez stilul. Nu-mi poate spune nimeni «stai aici şi compune». Sau să zic eu, acum stau aici şi compun. Ideile îmi vin mai mult seara. Poate când mă liniştesc, după o zi de muncă, dar nu este o regulă”.  

Face o pauză. Se uită spre scenă, de parcă ar vrea să se asigure că totul este în regulă acolo sus, unde este şi pianul lui.

“Mai sunt momente când copiii râd de mine”, zice aşa, ca pentru sine. “De aceea nu cred că aş putea învăţa într-o şcoală normală. Este un alt ritm. Am prieteni, dar mai mult printre adulţi. Ei îmi spun continuu: «Nu-ţi fie teamă, va fi bine! Nu-ţi fie teamă, crede în tine!» Cel mai bun prieten al meu este profesorul de pian Marius Bob de la Bere Gratis. Mi-l imaginez puternic, de fapt aşa îl văd şi pe tata. Pe toţi prietenii îi simt puternici, buni, frumoşi. Şi mama este foarte frumoasă. Aşa este şi celălalt prieten, Călin de la Voltaj. Am fost în concert cu el. Dar primul videoclip l-am înregistrat cu Marius, la Casino Sinaia. Este un fel de poveste, aşa, cum am început şcoala de muzică. Îmi imaginez natura ca o poiană, cu păsărele care cântă, cu flori multe. Văd şi muzica”.

George Antonio Andrei
George Antonio Andrei

Tace din nou, de parcă nu ar vrea să tulbure nimic din echilibrul naturii. Apoi, continuă: “Aşa m-am născut. M-am născut aşa, în întuneric. Oarecum îmi place. Într-un fel, la modul că dacă nu văd, nu înseamnă că nu înţeleg. Îmi place să interpretez muzică clasică, dar cred că aş cânta şi altceva. Nu pot folosi partitura. Ca nevăzător, să pui mâna ca să pipăi partitura este foarte greu.Toate instrumentele sunt frumoase, dar pianul îmi place cel mai mult. Melodiile mele au o culoare, iar eu cânt cu culoarea verde. Eu nu ştiu cum arată un obiect, dar îl pipăi şi mi-l imaginez. Aşa a fost cu pianul. Acum ştiu că este lucios, cu coadă mare şi lungă, cu sunet cald. Iubesc pianul. Iubesc natura, muntele şi marea, liniştea. Nu ştiu cum arată culorile, dar mi le imaginez. Am emoţii, dar constructive. Aş vrea să mă îndrept spre oamenii care au excelat, să fac mereu ceva special. De doi ani sunt parte a unui proiect minunat, sunt actor şi compozitor. Suntem 21 de elevi nevăzători sau cu deficienţe de vedere cărora ni s-a dat şansa să fim actori. Înţelegeţi cumva ce a însemnat pentru noi să fim actori în basme?”.

 

Culori radiofonice în 1001 de voci

Inima proiectului este Adriana Ene, realizatoarea emisiunii "Bucuria Copiilor" de la Radio Trinitas.

“Eu asigur coloana sonoră a poveştii «Zâna Zorilor» şi joc rolul zmeului în piesa «Prâslea cel voinic şi merele de aur». Îmi place să joc în piese. Îmi place să fiu un personaj puternic. Am mers la sute de repetiţii, la lecţii de dicţie.  Am mai  jucat în scenete, dar inventate de noi la şcoală, roluri scurte. Dar de doi ani, de când fac parte din acest proiect, viaţa este şi mai frumoasă. Petrec mult cu pianul, dar şi  cu oamenii. Pentru orice nevăzător, să fii băgat în seamă de oameni frumoşi este cea mai mare răsplată Şi imi mai place să lucrez la calculator. Mi-au spus cum arată, îl văd în minte. L-am pipăit. Am învăţat tastatura. Încerc să lucrez, nu să mă joc. După pian, calculatorul este a doua mea pasiune. Şi îmi mai place să merg la biserică. Acolo îmi place tot. Acolo uit de toate grijile. Şi,,ştiţi, simt că văd mai bine decât cei din jur”, povesteşte George.

George Antonio Andrei
George Antonio Andrei

Marius Bob este profesorul de pian al lui George de şase ani, de când băiatul era în clasa a II-a.

George Antonio Andrei cu Marius Bob
George Antonio Andrei cu Marius Bob

“Lucrez cu George de şase ani. Vine de două ori pe săptămână la Rock School. Ne-am împrietenit din prima zi, deşi nu am avut niciodată un elev cu deficienţe de vedere. M-a impresionat pentru că vrea să compună, cei mai mulţi vor să înveţe să cânte. A spart bariera. L-am încurajat. Mi-a zis că-i place Voltaj şi a cântat cu trupa în aproape zece concerte. Spectacolul a fost minunat. George a fost prezentat de Călin astfel: «El este George. Are aproape 12 ani. Este un luptător şi un model de urmat». Apoi s-au stins luminile. «Haideţi să intrăm cu toţii pentru câteva momente în lumea lui George». George asociază muzica cu anumite stări. Un acord micşorat este trist şi are culoarea galben. Unul  pătrunzător este roşu, iar roşu atrage atenţia. Pentru Gală avem un program inedit, cântăm «Preludiu» de Bach şi apoi, în premieră, o piesă sud-americană", spune Marius Bob.

Proiectul “Culori radiofonice în 1001 de voci” va fi lansat în cadrul unei gale care are loc marţi, de la ora 19.00, la Ateneul Român.

 

Mama lui George îşi doreşte ca fiul ei să bucure lumea

“Îmi doresc să bucure lumea. Dacă el este fericit, şi noi suntem. Este un copil special, aşa a fost de mic. Avea 3-4 ani, mişca degeţelele într-un anume fel. Am crezut că este ceva legat de vedere. Nu era aşa. Mi-a spus şi educatoarea. La grădiniţă aveau o pianină mică. George era fascinat. Nu se mai deslipea de ea. Aşa am descoperit că îi place să cânte. Acum are mai multe melodii compuse şi interpretate de el. Este o muzică veselă, uşor liniştită, te poartă în lumea de basm. Mi-a plăcut ideea de a juca în piesă. Aceşti copii simt şi trăiesc evenimetele ca şi noi. Cred că noi, ca societate, trebuie să-i acceptăm aşa cum sunt. Muzica îl ajută să se exprime, să creeze, să depăşească anumite momente. Se mai întâmplă să fim la uşă pregătiţi să plecăm undeva şi zice: «Staţi, mi-a venit o idee!» Ne întoarcem şi aştepăm să înregistreze ideile. Spectacolul de la Ateneul Român ne ţine cu sufletul la gură. Îmi doresc din suflet ca toţi aceşti copii asemenea lui George să nu se dea bătuiţi, să persevereze. Este nevoie de talent şi voinţă ca să reuşeşti”, spune mama lui George.

Proiectul socio-cultural "Culori radiofonice în 1001 de voci" este inedit pentru că are în centru 21 de elevi nevăzători sau cu deficienţe de vedere care interpretează 124 de personaje de poveste din cinci basme româneşti - “Prâslea cel voinic şi merele de aur”, “Zâna Zorilor”, “Făt-Frumos din lacrimă”, "Harap-Alb” şi “Greuceanu”.

Copiii sunt elevi la Şcoala pentru Deficienţi de Vedere şi la Liceul Tehnologic Special “Regina Elisabeta” din Bucureşti. O echipă de profesionişti din domeniile teatru, muzică, jurnalism şi psihologie stau la baza acestui casting în urma căruia 21 de elevi au intrat într-un program intensiv de pregătire. Au fost ateliere de teatru, muzică, dicţie şi intonaţie, jocuri de stimulare şi dobândire a încrederii, iar scopul a fost acela de a-i ajuta pe copiii selectaţi, nevăzători sau deficienţi de vedere să devină interpreţii a 124 de personaje de poveste din cinci basme româneşti.

Astfel, “Prâslea cel voinic şi merele de aur”, “Zâna Zorilor”, “Făt-Frumos din lacrimă”, “Harap-Alb” şi “Greuceanu” au primit câte o adaptare pentru teatru radiofonic, realizată de regizorul Radu Dinulescu şi au devenit subiectele de lucru pentru întreaga echipă implicată în proiect. Coloana sonoră care a însoţit toate aceste basme a fost compusă şi interpretată de Florin Iordan şi Dani Pop, membri ai formaţiei de muzică veche “Trei Parale”. S-a lucrat în montaj, la editarea basmelor, timp de opt luni. Toate cele cinci poveşti sunt înregistrate pe tot atâte CD-uri. Iniţiatorul şi coordonatorul proiectului a fost Adriana Ene, jurnalistă cu o experienţă de mai bine de 13 ani în presa audio-vizuală şi realizatoare a unei emisiuni pentru copii la Radio Trinitas, “Bucuria Poveştilor”.

“«Culori radiofonice în 1001 de voci» arată că arta nu are handicap şi că prin artă pot fi depăşite oricare bariere şi prejudecăţi. Deficienţa poate face diferenţa. Copiii sunt fericiţi. Au trăit bucuria, speranţa, fericirea. Acum viaţa pare mai frumoasă. Ei sunt cineva. Au trăit în lumină. Societatea trebuie să-I ajute să rămână aşa să nu se aştearnă din nou întunericul peste ei", spune coordonatorul proiectului. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.