Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” în 2018 a fost publicat pe site-ul instituţiei, urmând ca aceasta să se desfăşoare în două etape, în perioada 31 iulie - 24 august. O noutate este faptul că cei care au obţinut în timpul liceului premii sau menţiuni la olimpiade şcolare naţionale sau internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei nu mai trebuie să susţină probele scrise.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Concursul de admitere la facultăţile Academiei de Poliţie, respectiv Facultatea de Poliţie, Facultatea de Poliţie de Frontieră, Facultatea de Jandarmi, Facultatea de Pompieri, Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, se va desfăşura în două etape, în perioada 31 iulie – 24 august 2018.

Prima etapă este şi cea eliminatorie şi constă în evaluarea medicală şi evaluarea performanţei fizice. Ele se vor desfăşura la sediul Academiei de Poliţie din Bucureşti, în perioada 3 - 13 august, în funcţie de fiecare facultate în parte, iar lista candidaţilor admişi pentru susţinerea probelor scrise va fi publicată în 14 august.

Etapa a doua – probele scrise – se va desfăşura între 16 şi 19 august, iar rezultatele vor fi afişate în 20 august.

La Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative – specializarea Drept, Facultatea de Poliţie, Facultatea de Poliţie de Frontieră şi Facultatea de Jandarmi, proba de evaluare a cunoştinţelor va fi sub forma unui test grilă din istorie, limba română şi limba străină. La Facultatea de Pompieri, testul grilă cuprinde întrebări din algebră şi elemente de analiză matematică şi fizică (mecanică, moleculară şi termodinamică, electricitate). Pentru Facultatea de Arhivistică, probele eliminatorii constau în evaluarea medicală şi evaluarea psihologică, iar proba scrisă constă într-un test grilă la disciplina istorie.

Noutatea regulamentului este, însă, faptul că persoanele care au obţinut premii sau menţiuni la olimpiadele şcolare internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei se pot înscrie la concursul de admitere fără să mai susţină probele scrise. De asemenea, cei care au obţinut premii sau menţiuni în perioada liceului, la olimpiadele naţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei, la disciplinele din cadrul probelor de evaluare a cunoştinţelor pentru facultăţile la care se înscriu, nu vor mai susţine probele scrise.

Taxa de înscriere este de 350 de lei, iar taxa anuală este de 3.000 de lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.