Reducerea ratei mortalităţii infantile, scăderea deceselor cauzate de boli ale aparatului circulator şi de boli cerebrovasculare sunt cele trei obiective stabilite ca fiind prioritare în domeniul sănătăţii, până în anul 2020, a declarat miercuri, la finalul celei de-a patra dezbateri în cadrul proiectului “România Competitivă”, economistul şef al BNR, Valentin Lazea, precizând că implementarea lor ar costa în jur de 800 de milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Economistul şef al BNR a precizat că în cadrul dezbaterii care a avut ca temă sănătatea s-a discutat despre obiective şi măsuri prin care reforma în sănătate să poată contribui la creşterea economică.

"Creşterea economică depinde în mod esenţial de trei categorii de factori: una este legată de capital, alta de forţa de muncă sau capitalul uman şi a treia, productivitatea muncii. În cadrul capitalului uman, un domeniu de maximă importanţă este sănătatea. Acest domeniu a fost analizat prin prisma a trei obiective considerate foarte importante pentru creşterea PIB. Din lista Ministerului Sănătăţii, cu 32 de obiective, cele trei selectate sunt: reducerea ratei mortalităţii infantile până în anul 2020, al doilea obiectiv, scăderea deceselor cauzate de boli ale aparatului circulator la 55 la sută din total decese şi menţinerea anilor potenţiali de viaţă pierduţi din cauza bolilor cerebro-vasculare”, a spus Valentin Lazea.

El a explicat că cele trei obiective mari sunt subîmpărţite în măsuri, iar implementarea lor presupune un cost bugetar de aproximativ 800 de milioane de euro.

"Asta înseamnă că dacă s-ar agrea că aceste trei obiective sunt prioritare din cele 32 care sunt propuse, atunci măsurile ataşate costă aproximativ 800 de milioane de euro. Sigur că ideal ar fi să reglăm toate problemele de sănătate. Aceste trei obiective sunt printre cele care cauzează cele mai mari pierderi de vieţi sau de zile de spitalizare şi s-a considerat că rezolvarea lor ar sprijini capitalul uman în mai mare măsură decât alte domenii. Scopul a fost să creăm o platformă de dezbatere şi vom vedea dacă în urma propunerilor pe care le vom primi rămân sau nu cele trei”, a mai spus economistul şef al BNR.

Medicul Cătălin Cîrstoveanu, şeful secţiei Terapie intensivă nou-născuţi de la Spitalul Marie Curie, a declarat la finalul discuţiilor că dacă România va fi capabilă să rezolve aceste trei probleme prioritare ar ar demonstra că este în stare să facă orice alt proiect.

"Suntem campionii proiectelor, auzeam de vreo 40.000 de proiecte pe care România le are în curs de multă vreme şi nu le ducem la capăt. Dacă România va reuşi să ducă aceste trei proiecte la capăt, înseamnă că am reuşit să facem ceva. În ce priveşte scăderea mortalităţii neonatale, lucrurile par să se contureze destul clar. Se vorbeşte de zona de prevenţie, foarte importantă, şi s-a vorbit despre ceea ce se face concret. Am vorbit despre faptul că se înţelege clar că este o lipsă de infrastructură care nu poate să facă faţă nevoilor ţării noastre, pentru că există mai puţin de jumătate din paturile necesare necesare nou-născuţilor cu probleme grave, pe care România le are la ora actuală: că sunt cauzate de lipsa prevenţiilor, că sunt cauzate de unele patologii mai complexe în România, sunt alte lucruri de discutat, dar noi, actualmente, avem cel puţin 250 care decedează în locuri improprii”, a spus medicul.

Cîrstoveanu a mai spus că s-a vorbit şi despre mortalitatea maternă, România fiind, şi la acest capitol, campioană în Europa, inechităţile sociale constituind principala cauză a acestei probleme.

Referindu-se la patologia cardio-vasculară, medicul Cătălin Cîrstoveanu a precizat că România tratează un sfert dintre pacienţii cu boală cardio-vasculară gravă.

Proiectul "România competitivă" este în lucru, propunerile reprezentaţilor Guvernului, ai Băncii Naţionale a României şi ai Academiei Române urmând să fie completate de cele ale specialiştilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.