Rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti Mihnea Costoiu, a primit miercuri titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Tehnice a Moldovei. În discursul său, Costoiu a declarat că a reuşit să convingă o comunitate să lupte pentru nişte idei care păreau, la început, poate prea ambiţioase. El a mai spus că Universitatea Tehnică a Moldovei este unul dintre partenerii alături de care Politehnica Bucureşti doreşte să construiiască o viziune comună, de universitate antreprenorială. ”Credem că ne aflăm într-un moment istoric în care putem să reprezentăm un punct de inflexiune pentru întreaga regiune. Însă este un proces îndelungat”, a spus el.
”Cunoaşterea nu are graniţe, are doar orizonturi deschise! Am trăit, astăzi, un moment de o înaltă încărcătură simbolică: discursul de acceptare a titlului de Doctor Honoris Causa al UTM - Universitatea Tehnica a Moldovei, rostit de prof. univ. dr. Mihnea Cosmin Costoiu. A fost o veritabilă lecţie despre viitor!”, conform unei postări de pe pagina de Facebook a UTM.
Trei idei din disurs de care cei de la URM s-au simţit inspitaţi sunt: educaţia ca infrastructură critică, forţa comunităţii şi viziune fără fragmentare.
”Felicitări, domnule rector Mihnea Costoiu, pentru această recunoaştere a viziunii de a vedea dincolo de graniţe şi de a uni destine academice„, este mesajul instituţiei de învăţământ superior din Republica Moldova.
La rândul său, Mihnea Costoiu a afirmat că a reuţit să convingă o comunitate să lupte pentru nişte idei care păreau poate prea ambiţioase.
”Cred că pasul de răscruce fără de care nu aş fi realizat, poate, nimic din ce mi-am propus, a fost că am reuşit să conving o comunitate să lupte pentru nişte idei care păreau, la început, poate prea ambiţioase sau cel puţin diferite de status quo-ul din acel moment. Am considerat încă de la început că datoria mea nu este doar să gestionez resurse, ci să construiesc întâi o viziune şi apoi drumul, de la viziune la acţiune coordonată”, a afirmat el.
El a mai spus că ”Universitatea trebuie să devină un jucător activ, un investitor şi un facilitator de business, un organism care să profite de agilitatea în a monetiza avantajele competiţionale pe care le are”.
”Odată cu primirea acestei distincţii extraordinare, vă prezint şi o idee în care cred atât eu, cât şi comunitatea din care fac parte. Universitatea Tehnică a Moldovei este unul dintre partenerii alături de care dorim să construim această viziune comună, de universitate antreprenorială. Aceasta înseamnă că porţile noastre sunt larg deschise. Că dorim să conectăm Universitatea Tehnică a Moldovei la reţeaua noastră de evenimente, la reţeaua noastră de peste 1000 de companii internaţionale şi parteneriatele noastre din peste 100 de ţări. Credem că ne aflăm într-un moment istoric în care putem să reprezentăm un punct de inflexiune pentru întreaga regiune. Însă este un proces îndelungat”, a declarat Costoiu în finalul discursului.
