Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a afirmat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că la ora 15.00 va avea o nouă rundă de negocieri cu reprezentanţii angajaţilor CFR Infrastructură şi CFR Călători care au declanşat un protest spontan în această dimineaţă, precizând că în cursul serii de marţi s-a întâlnit cu reprezentanţii sindicatelor din transportul feroviar, cu care a discutat toate măsurile care au fost aplicate şi în bugetul companiei CFR Infrastructură, inclusiv creşterea anvelopei salariale cu 22,5%.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”O parte din angajaţii CFR Infrastructură şi CFR Călători au declanşat un protest spontan, acest lucru s-a petrecut în condiţiile în care, inclusiv în cursul serii de ieri, am avut discuţii cu reprezentanţii Federaţiei Sindicale Mişcare Comercială, federaţia reprezentativă pentru acest sector, am discutat toate măsurile care au fost aplicate şi în bugetul companiei CFR Infrastructură, şi aici mă refer la creşterea anvelopei salariale cu 22,5 procente. Contractul colectiv de muncă a expirat pe 21 martie, reprezentanţii CFR Infrastructură au propus încheierea unui acord până la încheierea noului contract colectiv de muncă, însă reprezentanţii sindicali au refuzat să facă acest demers”, a declarat ministrul Transporturilor.

Răzvan Cuc a precizat că în cursul serii de marţi, după discuţii cu sindicaliştii din transportul feroviar, a primit asigurări că nu va fi nicio grevă şi a anunţat că la ora 15.00 se întâlneşte din nou cu aceştia pentru o nouă rundă de discuţii.

”Spuneam că am avut întâlnire aseară şi azi dimineaţă cu reprezentanţii, am primit în cursul serii de ieri că nu va fi nicio grevă pentru că au fost respectate toate promisiunile care s-au făcut către companie. În acest moment urmează o nouă rundă de discuţii, în cursul zilei de azi la ora 15.00”, a spus Cuc.

El a subliniat că bugetul CFR Infrastructură a fost avizat de Consiliul de Administraţie şi Adunarea Generală a Acţionarilor, iar acum este în curs de avizare internă în cadrul Ministerului, urmând să fie transmis la Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii pentru avizare.

”Toate măsurile au fost discutate şi prinse în buget în directă concordanţă cu federaţiile reprezentative sindicale din domeniu”, a arătat Cuc.

O parte din angajaţii CFR au declanşat un protest spontan spontan, miercuri dimineaţă, nemulţumiţi de negocierile privind noul contract colectiv de muncă.

Unii dintre angajaţii CFR care au intrat în grevă, miercuri dimineaţă, la ora 7.00, au încetat protestul, anunţă reprezentanţii CFR, care menţionează că la această oră mai sunt afectate 113 trenuri.

Potrivit reprezentanţilor CFR, până la această oră au renunţat la proteste, reluându-şi activitatea, angajaţii CFR din regionalele Craiova, Cluj şi Iaşi. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.