Rareş Hopincă, fostul city manager al Sectorului 5 anunţă joi pe Facebook că prin Hotărârea Guvernului României, a fost numit în funcţia de Prefect al Municipiului Bucureşti. Acesta îi urmează în funcţie lui Toni Greblă, care a fost ales de Parlament la şefia AEP şi a renunţat la funcţia de prefect.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Astăzi, prin Hotărârea Guvernului României, am fost numit în funcţia de Prefect al Municipiului Bucureşti. Mulţumesc Primului Ministru, Marcel Ciolacu, şi membrilor Executivului pentru încrederea acordată. Cinstea numirii în funcţia de prefect al Capitalei este dublată de o responsabilitate pe măsură în faţa cetăţenilor Municipiului Bucureşti, de care înţeleg să mă achit cu seriozitate şi implicare”, a scris Rareş Hopincă.

El precizează că este un nou capitol profesional şi un nou capitol pentru instituţia în cadrul căreia îşi va desfăşura activitatea.

”Mulţumesc colegilor din Partidul Social Democrat şi tuturor acelora care au încredere în mine. Vă asigur că voi lucra cu aceeaşi pasiune şi determinare ca şi până acum şi că voi continua să îmi dedic energia şi priceperea Bucureştiului şi locuitorilor săi”, a completat el.

 

Rareş Hopincă, consilier general PSD în Bucureşti, era favorit pentru a prelua funcţia de prefect al Capitalei, precizau recent surse politice pentru News.ro.

Postul este vacant de la finalul lunii martie, când Toni Greblă a fost numit preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP). Rareş Hopincă a fost city manager al Sectorului 5. A renunţat la funcţie după ce Cristian Popescu Piedone a fost eliberat din penitenciar şi s-a întors în funcţia de primar.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.