Ministerul Sănătăţii anunţă, duminică, 234 de noi cazuri de coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore, şi două decese.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 234 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 42 mai mult faţă de ziua anterioară. 28 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare”, a transmis, luni, Ministerul Sănătăţii.  

Potrivit sursei citate, în Bucureşti sunt 47 de cazuri, în Ilfov - 19.  Majoritatea judeţelor au sub 10 cazuri.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 27 persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 658, cu 27 mai mult faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 100 persoane, cu 1 mai puţin decât în ziua anterioară. Dintre cei 100 pacienţi internaţi la ATI, 89 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi, 36 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 2 mai puţin decât în ziua anterioară şi 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Până astăzi, 65.654 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SarsCov-2 au decedat.

În intervalul 22.05.2022 (10:00) – 23.05.2022 (10:00) a fost raportate de către INSP 2 decese (bărbaţi), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă.

Dintre cele 2 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani şi 1 la categoria de vârstă 60-69 de ani. Ambele decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care prezentau comorbidităţi.

Din totalul de 2 pacienţi decedaţi, 1 a fost nevaccinat şi 1 vaccinat. Pacientul vaccinat care a decedat avea vârsta cuprinsă între 50-59 de ani.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.046 teste RT-PCR ( 1.078 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 968 la cerere) şi 7.685 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.086.824 teste RT-PCR şi 9.988.203 teste rapide antigenice.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.