Co-preşedintele REPER , europarlamentarul Ramona Strugariu, consideră că niciun politician nu are dreptul să vorbească despre incendiul din clubul Colectiv până în momentul în care în societatea românească chiar se va schimba ceva.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Ramona Strugariu a declarat, sâmbătă, la evenimentul de lansare a manifestului politic al REPER, că au trecut şapte ani de la tragedia de la Colectiv şi lucrurile nu s-au schimbat. 
“Mâine se îndeplinesc şapte ani de la Colectiv. Şapte ani care au trecut fără să se fi întâmplat aproape nimic în societatea românească. Şi despre asta vreau să spun ceea ce am spus în fiecare an şi anume că niciun politician nu are dreptul să vorbească despre Colectiv până în momentul în care chiar s-a schimbat ceva”, a afirmat Ramona Strugariu. 
Ea a mai precizat că România este o ţară captivă, un stat tributar unor interese care nu sunt ale oamenilor. 
“Suntem aici pentru că România nu poate să rămână o ţară captivă. Astăzi, ea este un stat tributar unor interese care nu sunt ale oamenilor. Sunt ale unor găşti de putere care acum nu îşi doresc reforme, ci scoaterea lor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, aşa cum s-ar fi asigurat PSD că se va întâmpla dacă nu am fi reacţionat la timp. Astăzi, România este un stat care încă luptă pentru Schengen, la 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Astăzi, ea încă încearcă să demonstreze printr o clasă politică şubredă şi puţin credibilă, că are resurse să supravieţuiască. Ar fi trebuit să decidem astăzi umăr la umăr cu cei mai puternici, nu să supravieţuim. Asta merită România. Dar România nu e doar clasa politică de acum. România înseamnă medicii şi pompierii care şi-au ajutat fraţii europeni în vremuri teribil de grele. România înseamnă toate uşile deschise larg în criza refugiaţilor de război din Ucraina. România înseamnă elevii de astăzi care au dreptul la carte şi seniorii de astăzi, care au dreptul la o viaţă activă şi plină de bucurii”, a transmis Ramona Strugariu. 
Ea consideră că misiunea actualei generaţii de politicieni s-a încheiat. 
“Eu cred că misiunea acestei generaţii de politicieni s-a încheiat. Au avut timp 30 de ani, timp să facă tot ce se putea face mai bine nu pentru ei, ci pentru ţară. Şi au ratat. Acum începe misiunea generaţiei noastre de politicieni”, a mai declarat co-preşedintele REPER.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.